De ce aș ieși la vreun vot în România lui 2019?

Articol pentru voi toți cei tineri și faini, care încă nu aveți copii. Pentru voi toți cei care vă țineți departe de politica românească zilele/ săptămânile/ lunile acestea și care poate veți merge, poate nu veți merge la vot în 2019. Vă cer  5 minute din timpul vostru. Poate chiar 3, dacă sunteți cititori rapizi. Minute în care să vă spun că tare vă înțeleg. Nu sunt deloc ironică. Chiar vă înțeleg. Viața e prea scurtă și prea frumoasă ca să te consumi aiurea pentru treburi precum politica.

Ani de zile nu am știut bine nici măcar cine e la putere în guvern. Știam numele președintelui si mi-era de ajuns. Aveam mult de lucru, mult de ieșit în oraș și convingerea clară că politica a fost și va fi mereu o curvă, că și alții înainte au făcut multe măgării și mulți alții vor mai face. Am crezut mereu că  viața mea prea scurtă și prea faină ca să stau eu să mă interesez zilnic despre politică. Plus că nu e normal să fac asta, plus că sunt probleme mai mari în lumea asta, plus că nu voiam să mă cert cu prieteni cu păreri diferite, plus multe altele. Și poate, cel mai important, pentru că nu mă durea vreodată cu adevărat personal. Pentru că în rarele momente în care ajungeam printr-un spital de stat știam că e de rahat dar înduram știind că trece. Apoi mai știam ce tânără sunt, ce bani bunicei câștig și ce interese proprii am de urmărit. E de înțeles că nu mă dureau prea multe. Așa că, sincer, VĂ ÎNȚELEG. Fără urmă de ironie sau superioritate.

Vreau să vă spun cum e acum pentru mine și să simțiți cu mine ce scriu. Am un băiat minunat de 3 ani. E fericit mai tot timpul și plin de emoții care de care mai colorate. Lumea lui e plină de iubire si de tractoare și excavatoare. Exact cum ar trebui. E tot ce știe. De fiecare dată când se îmbolnăvește și o face relativ des că e copil și așa stau lucrurile, mi-e greu și să mai respir în multe dintre momente. Dincolo de febră, muci, tuse, plânsete, dureri care îi țin pe copii treji când sunt bolnavi și pe părinți cu inima în gât, eu stau cu GROAZA constantă ca nu cumva să crească prea mult febra încât să ajungem la urgențe sau nu cumva să dea în pneumonie sau orice ar necesita să ajungă la spital. Pentru că trăiesc în România și se știe clar că e o loterie ce nimerești la spital. Continue reading “De ce aș ieși la vreun vot în România lui 2019?”

3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă

Da, știu, multe se pot face într-o seară de iarnă alături de omul cel drag. Din când în când, în seri cu lună plină sau cu vin bun în casă, vă propun să încercați o oră de citit împreună. Cel mai ușor se citesc așa cărțile cu poezii. Nu, nu, nu te opri aici cu cititul dacă ești bărbat și ți se par prea siropoase poeziile. Sau dacă ești gagică și simți la fel la adresa poeziilor. Îți dau dreptate. Multe poeme de-a lungul timpului au fost făcute cu un pic prea mult…zahăr. Vă asigur însă, că sunt și cazuri absolut inedite, amuzante, profunde, bune pentru toate gusturile.

1. Pe tine te Continue reading “3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă”

Treaba cu principiile

Ajungem acasă cu mâncarea de la grădiniță pusă la pachet, ca de obicei. Moștenitorul familiei în continuare refuză să mânânce acolo. Ne dezbrăcăm, ne spălăm pe mâini, povestim una alta despre cum a fost ziua fiecăruia și deodată Filip:

”Hai maaaami, hai, dă-mi mâncarea de la grădi! Mi-e foameee!”
”Și vrei mâncarea de la grădi?”
”Daaa! Azi au fost paste bune bune!”
”Păi de unde știi tu că sunt bune? Că nici nu ai gustat.”
”Le-am mirosit! Și am văzut că le plăceau copiilor”
”Păi, și ți-a fost poftă și ție?”
”Da.”
”Și de ce nu ai gustat dacă ți-a fost poftă?” Continue reading “Treaba cu principiile”

Treaba cu cititul

Îmi plac cărțile, nu-i niciun secret în asta. Îmi plac mult. Îmi place cum miros, îmi place cum arată, îmi place cum se potrivesc în mâini, îmi place textura lor și mai presus de toate îmi place să le citesc. Așa că m-am pus pe investigat prin  internetul mare și lat, prin surse credibile din punct de vedere științific, care-i treaba cu cititul ăsta. De ce ne place unora așa de mult și de ce ar fi o chestiune utilă. Iată ce am aflat: Continue reading “Treaba cu cititul”

Când dăm ”te iubesc” la o parte

“Bună dimineața.”
“Și zi-mi. Cum ți-a fost ziua?”
“Ai grijă, te rog.”
“Dă-mi un semn să știu că ai ajuns ok acasă.”

“Sper să reușești să dormi mai bine la noapte.”
“Ce vrei să îți aduc? Portocale? Banane? Ai chef de-o ciocolată bună?”
“:)”
“Îmi lipsești.”
“Noapte bună.”

“Ești frumoasă.”
“Grijă pe unde calci.”
“Vreau doar să ne uităm la un film. Liniștiți.” Continue reading “Când dăm ”te iubesc” la o parte”

Prietenia n-are nicio treabă cu proximitatea. Sau cu timpul.

Descopăr pe an ce trece că prietenia cea adevărată are prea puțin de-a face cu proximitatea. Sau cu timpul. Întâlnesc adesea în jurul meu întrebarea ”dar nu v-ați văzut de-un car de vreme! poți să o numești prietenă?” Și-am stat să mă gândesc. Pot? Nu e mai ușor să numești totuși prieteni oamenii cu care te vezi zilnic la servici, spre exemplu? Ce frumoasă validare emoțională interioară ar da asta sutelor, miilor de ore petrecute într-un an cu acești oameni. Și totuși. Pot?

Are prietenia treabă cu numărul de dăți într-un an, în care te vezi cu omul respectiv? Are prietenia treabă cu numărul de kilometri care te desparte de un om? Cu frecvența cu care vorbiți la telefon? Cu urările pe care vi le faceți de sărbători? Continue reading “Prietenia n-are nicio treabă cu proximitatea. Sau cu timpul.”

Bărbații care ne-au iubit

Cred că nimic nu ne formează mai puternic decât iubirea.  Părinții care ne-au iubit prea mult sau prea puțin, prietenii alături de care am crescut, femeile care ne-au iubit, bărbații care ne-au iubit.

Departe de mine de a scoate cumva din ecuația formării unui adult școala sau voluntariatul sau cărțile citite sau antreprenoriatul ori te miri ce alte forme de învățare formală sau non-formală. Cred prea tare în ele pentru a face așa ceva. Dar aici, acum, vorbesc despre altceva. Ne formează educația pe care o primim sau pe care ne-o procurăm, ne formează mediul în care creștem, ne formează mediul în care ajungem să lucrăm și oamenii cu care ajungem să râdem seara, la un pahar de vin. Cu toate astea, oricât de mult m-aș uita în spate, la mine sau la oamenii din jurul meu, nimic, dar absolut nimic nu ne formează precum iubirea de care am avut sau nu am avut parte.

Salata de vinete pe care ajungem să o iubim cumva întreaga viață pentru că Continue reading “Bărbații care ne-au iubit”

Pe când nu știam să beau ceai imaginar

Cărturești, 2014. Vreun an înainte de a avea copil.
Acum, beau zilnic supă de pietre, ceai de nisip cu coropișnițe și zamă de dinozaur.

 

”Bea ceai cu mine!”
Stau liniștită cu nasul afundat într-o carte despre arta simplității. În fundal cântă Carla Bruni, iar sub mine zace una dintre cele mai pufoase perne mari și verzi din tot Cărtureștiul. Puține lucruri pe lumea asta mă pot face să îmi ridic ochii din carte în astfel de momente. Continue reading “Pe când nu știam să beau ceai imaginar”

Reziliența și cărțile

De ceva vreme mă pasionează subiectul reziliență. Da, știu că nu e cel mai fain cuvânt dar altul nu am găsit în limba română, care să conțină ca sens tot ceea ce ”resilience” reprezintă. Pasiunea pentru acest subiect m-a apucat pentru că trec printr-o perioadă în care îmi revizuiesc valorile, abilitățile, dorințele și mai presus de toate mă uit atent la ce doresc să îi las lui Filip moștenire în acest sens. Evident, ca orice părinte, îmi doresc mult ca al meu copil să își dezvolte reziliența și să își crească abilitățile de a face față provocărilor de orice fel. La fel de evident mi-a devenit că nu va învăța asta niciodată dacă părinții lui nu îi prezintă modele clare de comportament și de atitudine, pe care să le poată prelua.

Momentul cel mai bun pentru a lucra intensiv la tine ca om e acela în care ai un copil. Doar prin tine îi poți da instrumentele pe care ți le dorești pentru el. Restul sunt povești. Și ca să nu vă mai țin nici pe voi la povești, să trecem la lista cu cele mai bune cărți  de care eu am aflat (o parte chiar le-am citit) care ne vorbesc despre reziliență, fie că o fac ca subiect în sine, sau prin personajele poveștii: Continue reading “Reziliența și cărțile”

Un singur lucru a rămas constant. 

Am fost vegetariană câțiva ani buni și puteam să jur că e cea mai bună opțiune. Acum mănânc și carne dar mânânc mai cumpătat ca niciodată și nu aș mai jura pe nicio opțiune vreodată.  Sunt creștin-ortodoxă și probabil o să rămân așa dar în trăiri și în suflet mă apropii mai tare de credințele budiste decât de oricare altele. Am fost extrovertită trei sferturi din viața mea de până acum și acum sunt introvertită până în măduva oaselor, acceptată, asumată, fericită.

Am lucrat într-o companie mică, de familie, cu iz antreprenorial tipic românesc. Am lucrat într-o companie mare, internațională și am lucrat în variate ONG-uri, asociații, organizații. Toate cu bune și cu rele, toate cu un singur mare adevăr: Continue reading “Un singur lucru a rămas constant. “