Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. Continue reading “Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic”

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”

Om de bine. Adriana Cristian

Îmi amintesc perfect momentul în care am dat mâna prima dată cu Adriana din două mari motive: ochii și vocea. Știu, sună superficial. Dar să fim serioși, întotdeauna ceva aparent superficial lasă o impresie asupra noastră când cunoaștem un om nou. Adriana are ochii albaștri, frumoși și deosebit de calzi, asemeni oamenilor cărora le scrie în frunte că sunt buni. Sunt mulți oameni buni pe lumea asta, dar unii au norocul să se vadă asta pe ei fără să facă vreun efort. Așa e și Adriana. Un om bun cu ochii calzi și cu un timbru vocal aparte. Aici nu vă pot ajuta, va trebui să o invitați la o cafea ca să înțelegeți despre ce vorbesc. Cert e că este una dintre vocile pe care le recunoști ușor în orice mulțime. Nici prea puternică, nici prea stinsă, îndeajuns de apăsată încât să crezi cu tărie tot ce îți spune. Nu pentru că ar vrea să îți vândă gogoși, ci pentru că ea chiar crede foarte tare în lucrurile pe care le transmite. Continue reading “Om de bine. Adriana Cristian”

Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD

N-o să ghiciți niciodată care e cea mai frecventă replică pe care mi-o dau medicii în ultima vreme (cam în ultimul an și jumătate). Și vorbim aici de mine, care slavă Domnului, sunt o persoană norocoasă, care nu are probleme grave de sănătate dar care are una alta care o mai supără. O intoleranță la lactoză pe ici, o serie de alergii pe care le car după mine pe colo.  Mofturi dintr-astea moderne. Dar care iată că mă afectează zi de zi. Continue reading “Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD”

Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată

Urc înfrigurată în taxi, în zona Grigorescu.
Salut omul, îi spun unde vreau să ajung și apoi adaug ”pe drumul de la Sf. Ioan, vă rog, dacă se poate.”
”Pe la Sirena?”
”Aaa, nu, nu ajungem pe la Serena. Ne oprim înainte de Serena.”
”Știți unde-i Sirena?”
”Sirena? Nu Serena?”
”Sirena, Sirena. Haideți că vă spun eu, numai să pornim.”

Pornim.
”Sirena, domnișoară, e o alimentară de pe vremuri, de acolo de sus, de la Bucium. Unde întorc tramvaiele. Pentru noi, taximetriștii ăștia mai bătrâni, e un reper important.  Continue reading “Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată”

Mantră pentru zile cu adevărat proaste

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun respirând adânc în timp ce Filip trage câinele de coadă deși l-am rugat de un milion de ori să nu o facă. Și apoi îl opresc.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi repet în timp ce el se miorlăie și se mârâie și urlă la mine cu furie să îl las să tragă câinele de coadă. Mi-este greu în astfel de momente să îmi amintesc că e un copil extraordinar, cuminte, bun, isteț, educat și că acesta este doar un moment. Mi-este greu să nu îl percep în acest moment ca pe un răsfățat care mă sfidează și care face intenționat ceva rău. Așa că tot ce pot face este să îmi amintesc că LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU în acest moment. NU este vorba despre mine. Este vorba despre el și muntele lui de emoții cu care nu știe ce să facă. Și asta e complet adevărat deși contraintuitiv și greu de înțeles.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun în timp ce mă străduiesc să fac un pișu în timp record ca nu cumva să dea careva foc la casă în momentele respective (el sau prietenul lui cel mai bun, câinele din dotare) pentru că știu că al meu copil e în starea ”AIA”. Starea în care Continue reading “Mantră pentru zile cu adevărat proaste”

Bunătatea începe acasă.

De fiecare dată când îi citesc din cartea despre Refugiați și Emigranți, Filip se întristează. Părinții mei nu mi-ar fi prezentat o astfel de carte la 3 ani. De fapt, nu mi-ar fi prezentat-o nici la 20 de ani. Pentru că mă fereau de emoții percepute de ei negative, de orice fel. A fost și bine, a fost și rău că a fost așa. Crescând, mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri care se întâmplă în lume, pentru că nu mi-au fost niciodată explicate acasă. De asemenea, mi-a fost greu până acum câțiva ani să gestionez emoțiile negative puternice apărute în cei din jurul meu, lipsindu-mi antrenamentul.

Filip se întristează și apoi cere să i-o citesc din nou. Dorința de a înțelege e mai mare decât orice emoție. Plus că, din fericire, e încă la vârsta în care societatea nu a apucat prea mult să îi transmită că tristețea e ceva negativ, ceva rău, ceva grav. De fiecare dată când se întristează, îi amintesc că e un lucru bun în toată povestea asta. Îi spun așa: Continue reading “Bunătatea începe acasă.”

Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt

Lucrez din când în când dintr-o cafenea din centrul Clujului. E unul dintre locurile mele preferate din tot orașul. Muzica e bună, volumul e mereu cel potrivit, sunetele și mirosurile sunt toate pe sufletul meu. Mai mult, au locuri la geam, cu vedere exclusiv spre exterior, unde toate cele menționate mai sus devin doar un fundal și tu te poți pierde fie în laptopul tău fie în carte, fie privind în zare către trecători și clădiri. Deși nu vin aici atât de des pe cât aș vrea, chelnerii mă cunosc și glumesc mereu pe seama mea și a faptului că de fiecare dată comand fix același lucru.

Când vin aici de obicei nu observ oamenii pentru că mă pierd în ceea ce fac. Cu toate acestea, se pare că anumite persoane reușesc să ajungă pe radarul meu și să îmi stârnească curiozitatea. Continue reading “Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt”

De ce aș ieși la vreun vot în România lui 2019?

Articol pentru voi toți cei tineri și faini, care încă nu aveți copii. Pentru voi toți cei care vă țineți departe de politica românească zilele/ săptămânile/ lunile acestea și care poate veți merge, poate nu veți merge la vot în 2019. Vă cer  5 minute din timpul vostru. Poate chiar 3, dacă sunteți cititori rapizi. Minute în care să vă spun că tare vă înțeleg. Nu sunt deloc ironică. Chiar vă înțeleg. Viața e prea scurtă și prea frumoasă ca să te consumi aiurea pentru treburi precum politica.

Ani de zile nu am știut bine nici măcar cine e la putere în guvern. Știam numele președintelui si mi-era de ajuns. Aveam mult de lucru, mult de ieșit în oraș și convingerea clară că politica a fost și va fi mereu o curvă, că și alții înainte au făcut multe măgării și mulți alții vor mai face. Am crezut mereu că  viața mea prea scurtă și prea faină ca să stau eu să mă interesez zilnic despre politică. Plus că nu e normal să fac asta, plus că sunt probleme mai mari în lumea asta, plus că nu voiam să mă cert cu prieteni cu păreri diferite, plus multe altele. Și poate, cel mai important, pentru că nu mă durea vreodată cu adevărat personal. Pentru că în rarele momente în care ajungeam printr-un spital de stat știam că e de rahat dar înduram știind că trece. Apoi mai știam ce tânără sunt, ce bani bunicei câștig și ce interese proprii am de urmărit. E de înțeles că nu mă dureau prea multe. Așa că, sincer, VĂ ÎNȚELEG. Fără urmă de ironie sau superioritate.

Vreau să vă spun cum e acum pentru mine și să simțiți cu mine ce scriu. Am un băiat minunat de 3 ani. E fericit mai tot timpul și plin de emoții care de care mai colorate. Lumea lui e plină de iubire si de tractoare și excavatoare. Exact cum ar trebui. E tot ce știe. De fiecare dată când se îmbolnăvește și o face relativ des că e copil și așa stau lucrurile, mi-e greu și să mai respir în multe dintre momente. Dincolo de febră, muci, tuse, plânsete, dureri care îi țin pe copii treji când sunt bolnavi și pe părinți cu inima în gât, eu stau cu GROAZA constantă ca nu cumva să crească prea mult febra încât să ajungem la urgențe sau nu cumva să dea în pneumonie sau orice ar necesita să ajungă la spital. Pentru că trăiesc în România și se știe clar că e o loterie ce nimerești la spital. Continue reading “De ce aș ieși la vreun vot în România lui 2019?”

3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă

Da, știu, multe se pot face într-o seară de iarnă alături de omul cel drag. Din când în când, în seri cu lună plină sau cu vin bun în casă, vă propun să încercați o oră de citit împreună. Cel mai ușor se citesc așa cărțile cu poezii. Nu, nu, nu te opri aici cu cititul dacă ești bărbat și ți se par prea siropoase poeziile. Sau dacă ești gagică și simți la fel la adresa poeziilor. Îți dau dreptate. Multe poeme de-a lungul timpului au fost făcute cu un pic prea mult…zahăr. Vă asigur însă, că sunt și cazuri absolut inedite, amuzante, profunde, bune pentru toate gusturile.

1. Pe tine te Continue reading “3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă”