Treaba cu voluntariatul

Sunt, pentru fiecare dintre noi, câteva repere clare în viața pe care am trăit-o până în acest punct. În acele repere de obicei găsim oameni și forțe formatoare. O astfel de forță în viața mea, care mi-a definit multe dintre trăsături și m-a făcut să cunosc mulți oameni fantastici a fost voluntariatul.

Le voi fi mereu reunoscătoare părinților mei pentru că m-au îndreptat de mică spre tot felul de activități de voluntariat, de departe una dintre cele mai semnificative astfel de experiențe fiind implicarea în organizația Salvați Copiii, pe vremea liceului.

Am învățat lucruri despre lume pe care nu ai cum să le înveți altfel ca adolescent. Continue reading “Treaba cu voluntariatul”

Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.

Am norocul să trăiesc alături de un bărbat care acceptă cu multă demnitate și chiar cu umor faptul că începe să chelească din ce în ce mai accelerat. Nu pot spune încă același lucru despre mine dar sunt pe drumul cel bun înspre acceptarea cheliei. A lui, bineînțeles.

Tot procesul ăsta, ca multe altele, este unul de învățare și de cunoaștere pentru noi. Contrar aparențelor, nu îmi este greu să accept chelia din motive estetice, chiar deloc. Greutatea vine din faptul că îmi place la nebunie părul lui creț și îmi place (sau, mă rog, îmi plăcea) să îmi tot vâr mâna prin el.

Ce înseamnă bărbat care își acceptă chelia cu demnitate? Continue reading “Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.”

Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.

Stăteam eu așa frumușel cu o ciocolată imensă într-o mână și cu o țuică fiartă în cealaltă și mă gândeam cui aș mai vrea să îi cunosc filosofia de viață, despre cine ne-ar mai prinde bine tuturor să citim în secțiunea Oameni de bine.

Și cum stăteam așa ronțăind și sorbind, Do începe sesiunea lui de lins picioare din fiecare seară. Și cum lingea el de zor la piciorul meu stâng, m-a lovit. Bineînțeles! Do. Cine nu ar vrea să știe filosofia de viață a unui câine-pisică? Nu sunteți siguri? Hmm. Atunci vă ajut eu.

Iată cum ar arăta, dacă Do ar putea vorbi, asamblată în 15 pași simpli, filosofia de viață pe care al nostru câine pisică ne-o demonstrează în practică zi de zi:

1.  Când vine cineva drag acasă, întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA fugi spre el/ea cu cel mai pur entuziasm de care poți să dai dovadă. Cum adică ”dacă ai avut o zi proastă?” MAI ALES dacă ai avut o zi proastă.

Continue reading “Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.”

Om de bine. Simona Tătar

Am o slăbiciune pentru oamenii competenți. Îmi plac. Mult de tot. Îmi place că poți avea încredere în felul în care își fac treaba, îmi place că poți avea încredere în sfaturile pe care ți le dau. Atunci când se întâmplă ca un om competent, priceput în meseria sa, să mai fie și OM, să emane bun-simț prin toți porii, pentru mine personal intră rapid pe lista de oameni preferați în lumea asta mare. Și nu e o listă prea lungă. Combinația între a fi om bun, cald, plin de bun simț și extrem de competent e una fantastică. Cred cu tărie că aceștia sunt oamenii despre care ar trebui scris peste tot, oamenii despre care ar trebui să auzim cel mai mult, oamenii cu care și prin care să ne inspirăm noi toți, unii de la alții. Încă mai sunt destui astfel de oameni în România și asta e speranța de care aleg să mă agăț. Continue reading “Om de bine. Simona Tătar”

Următoarele 5 cărți

Pentru că astăzi este Ziua Internațională a Cititului Împreună și pentru că eu una am tot citit liste și listuțe în ultima vreme cu cărți deja citite, cărți recomandate, cărți care au ajuns în diferite topuri, mă gândeam să împărtășesc cu voi nu ceva deja citit, ci următoarele 5 cărți pe care le  voi citi. Nu pot garanta pentru ele dar vă pot motiva de ce îmi doresc mult să le citesc și de ce abia aștept să ajung la ele.

1. Vara în care mama a avut ochii verzi
    Tatiana Țîbuleac


Continue reading “Următoarele 5 cărți”

Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?

Are Filip o carte care zău că nu înțeleg de ce nu e literatură obligatorie pentru adulți. În cartea asta, doldora de imagini care mai de care mai frumoase, oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele se cumpără, se înghit și abia apoi pot fi pronunțate. Carevasăzică, n-ai de ales, ești atent cu fiecare cuvânt pe care îl folosești. Povestea ne prezintă un băiețel sărac, căruia îi place mult o fetiță și care nu își permite să cumpere toate cuvintele pe care ar vrea să i le spună. Sunt absolut minunate felurile în care reușește totuși să îi transmită că o place și modul delicat și emoționant în care își alege și își drămuiește fiecare cuvânt pe care îl are (primit, găsit pe străzi, prin gunoaie sau cumpărat și pus bine deoparte de mult timp).

Vă invit să vă gândiți cum ar fi viața voastră dacă ar trebui să alegeți cu mare atenție cuvintele pe care dați banii și dacă stocul ar fi mereu limitat.  Am mers mai departe decât cartea cu gândurile și mi-am imaginat că noi toți am avea fiecare dreptul la 100 de cuvinte pe zi. Continue reading “Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?”

Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?

Alergi prin tot orașul ca să găsești fix ce ți-a scris ea în sms că îi trebuie din magazin. Oprești și în vreo 2, chiar 3 farmacii pentru că îi trebuie o marcă și un tip aparte de absorbante. Ajungi acasă, preiei copilul, contribui la pregătirea cinei și te implici în orice mai e nevoie prin casă. O asculți când se plânge de ziua de rahat pe care a avut-o și vii cu cele mai bune soluții pe care le poți gândi. Ba chiar îi spui cum abia aștepți să adoarmă copilul și să leneviți amândoi pe canapea la un film bun.  La finalul zilei te întreabă de ce ești distant și îți mai și spune că nu se simte iubită. Sună cunoscut?

Îl suni ori de câte ori ți se face dor de el. Îi scrii mesaje drăgăstoase atunci când îți amintești câte un moment fain al vostru împreună. Când în sfârșit vă vedeți, la final de zi, arunci găleți cu cuvinte asupra lui și îi povestești în amănunt cum ți-a fost ziua și ce-ai mai gândit, simțit sau văzut. Îl iei în brațe, îl mângâi, îl pupăcești ca să îi arăți cât de mult ți-a lipsit. Îi propui să mâncați ceva bun, poate chiar să îi faci un ceai cald și aromat. La prima mică dispută sau neînțelegere, îți spune că se simte neapreciat. Sună cunoscut? Continue reading “Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?”

Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. Continue reading “Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic”

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”

Om de bine. Adriana Cristian

Îmi amintesc perfect momentul în care am dat mâna prima dată cu Adriana din două mari motive: ochii și vocea. Știu, sună superficial. Dar să fim serioși, întotdeauna ceva aparent superficial lasă o impresie asupra noastră când cunoaștem un om nou. Adriana are ochii albaștri, frumoși și deosebit de calzi, asemeni oamenilor cărora le scrie în frunte că sunt buni. Sunt mulți oameni buni pe lumea asta, dar unii au norocul să se vadă asta pe ei fără să facă vreun efort. Așa e și Adriana. Un om bun cu ochii calzi și cu un timbru vocal aparte. Aici nu vă pot ajuta, va trebui să o invitați la o cafea ca să înțelegeți despre ce vorbesc. Cert e că este una dintre vocile pe care le recunoști ușor în orice mulțime. Nici prea puternică, nici prea stinsă, îndeajuns de apăsată încât să crezi cu tărie tot ce îți spune. Nu pentru că ar vrea să îți vândă gogoși, ci pentru că ea chiar crede foarte tare în lucrurile pe care le transmite. Continue reading “Om de bine. Adriana Cristian”