Om de bine. Diana Buluga

Într-o perioadă tumultoasă a vieții mele, acum ceva ani, am dat întâmplător peste un anunț care vorbea despre un Atelier de teatru și improvizație. Era vorba de un curs recurent, în fiecare luni seara, unde mergeai și învățai diferite metode și trucuri care foloseau teatrul spre a te dezvolta și a ieși din zona de confort. Asta așa, în mare. A fost, evident, mult mai mult de atât. A fost, pentru mine, o oază de bucurie și de inspirație, un loc în care am avut multe aha-moments, unde am râs mult, am ascultat și am observat, am cunoscut oameni faini și am învățat multe despre mine.

Tot acolo am cunoscut-o pe Diana, ea fiind una dintre persoanele care organiza și conducea atelierul. Mi-au plăcut mult dezinvoltura și căldura ei, încă de la început. În toată exuberanța și în toată libertatea ei de mișcare, mi-a părut totuși cumpătată și plină de bun-simț. Ceea ce nu e puțin lucru. Atelierul a fost plin de exerciții și activități care m-au pus în situații inedite și m-au scos din zona de confort. Dacă a fost așa pentru mine, eu fiind de bine de rău obișnuită de ani de zile să fiu în fața oamenilor, să prezint, să mă expun, să comunic, îmi imaginez că pentru alții a fost și mai intens. În orice caz, o experiență pe care o recomand cu drag oricui, oricând. Continue reading “Om de bine. Diana Buluga”

Carte musai de citit de către noi, cu toții

Cartea asta, de vă zic astăzi de ea, musai de citit. De noi toți. O să ziceți că exagerez, dar ca să fim cinstiți, despre o singură altă carte am mai spus până acum că ar trebui să fie citită de TOAAATĂ lumea. Restul, sunt așa, pe gusturi și pe chef. Despre cartea cu pricina puteți (re)citi aici.

În meniul de azi avem o carte minunată despre lumea în care trăim noi, cu toții. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc despre lume ci despre oameni. Despre cum funcționăm, cum gândim și cât de des ne păcălim singuri. Despre cunoștințele pe care le avem cu adevărat și despre cunoștințele pe care CREDEM că le avem. Hans Rosling promovează o gândire curată, simplă și corectă: cea bazată pe fapte. Ne arată lumea cu bune și cu rele pe bază de fapte și ne pune față în față cu noi înșine și cu toate momentele în care am judecat din perspective eronate situațiile în care ne-am aflat. Continue reading “Carte musai de citit de către noi, cu toții”

Om de bine. Paul Gabriel Sandu

Pe Paul mi-l amintesc din vremea liceului drept fratele genial al prietenei mele dragi, Octavia. Nu am interacționat deosebit de mult dar știam cu siguranță, de pe atunci, că e un om care va face lucruri frumoase în viață. Să zicem doar că era unul dintre liceenii în care puteai intui un potențial imens. Intuiția mi-a fost corectă. După 9 ani în Germania Paul s-a întors în România mânat, printre altele, de dorința de a face bine. A face bine aici, în România. Astfel, e implicat trup și suflet acum în proiectele Demos. Dacă nu ați auzit încă despre Demos, sau dacă ați auzit dar nu știți prea multe, vă invit cu mare căldură să aruncați un ochi aici. De asemenea, le puteți urmări proiectele și acțiunile și pe pagina de Facebook, aici.

Paul este unul dintre oamenii pentru care sunt recunoscătoare că există Facebook. Doar așa am putut de-a lungul timpului să îi urmăresc gândurile, frumos și atent scrise mereu și să simt încet, încet, chiar dacă nu l-am văzut atâta timp, că îl cunosc și că avem multe în comun. Vă invit să îl cunoașteți, cu convingerea că o să vă inspire și o să vă pună pe gânduri. Ca după fiecare interacțiune cu un om de bine, vom rămâne cu toții ceva mai plini și mai gânditori. Continue reading “Om de bine. Paul Gabriel Sandu”

Femeile din viața noastră

Îmi amintesc cu o luciditate fantastică revelația pe care am avut-o când mi-am văzut ultima dată străbunica, acum ceva ani.

Pe străbunica mea o chema Ana. Ea e motivul principal pentru care numele meu este Ana. Stăteam liniștită pe patul ei, al Anei, în odaia ei răcoroasă, într-un sat din Banat în care am puține și vagi amintiri de pe vremea în care satul respectiv era locul meu preferat de colectat pisici de pe uliță, pentru a fi duse acasă la părinți și ”salvate”. Nu știu exact de la ce le salvam dar îmi părea mereu că sunt un fel de erou al bietelor pisici care zburdau libere prin iarbă.

În timp ce ea, Ana, străbunica mea, îmi povestea de toate, cu o energie și o claritate incredibile pentru o femeie de peste 90 de ani, am început să mă întreb de ce nu mi-am dat seama niciodată până atunci că o cheamă Ana. Mama Ana, Străbunica, Buni de la Văliug, oricum altcumva dar niciodată nu i-am zis Ana. Pentru că niciodată nu am văzut-o ca pe o Ana. Niciodată nu am văzut-o ca pe o femeie. De ce? Când și cum s-a întâmplat asta? Continue reading “Femeile din viața noastră”

Unde donăm haine în Cluj?

Haine avem cu toții de donat, fie că o facem fie că nu. De ani de zile mă tot străduiesc să fiu constantă în treaba asta. S-au împuținat sacii de-a lungul timpului pentru că s-a împuținat considerabil numărul de haine cumpărate. Fapt de care personal mă bucur tot mai tare.

Am lansat o întrebare ieri pe Facebook legat de acest subiect și am primit tot felul de sugestii și de idei, pe care le împărtășesc aici cu voi. Așadar și prin urmare, dacă sunteți din Cluj și aveți haine de donat, vă puteți orienta și spre următoarele direcții: Continue reading “Unde donăm haine în Cluj?”

Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie

Într-o lume care se mișcă mai repede decât cel mai bun schior pe pârtie, unde oamenii vin și pleacă într-un ritm amețitor, unde telefoanele rezistă 2-3 ani, ceea ce e mult mai mult decât unele relații de amor, este o adevărată minune să te uiți în jurul tău și să realizezi că încă ai în viața ta, într-o formă sau alta, un om pe care îl poți numi prieten din copilărie. Un om care te știe de când erai țânc, care te-a văzut trecând prin pubertate, devenind adolescent și alunecând încet, încet spre maturitate. Un om care ți-a văzut și coșurile de pe fața de adolescent dar și cicatricile din sufletul de adult.  Un om care ți-a rămas prieten dincolo de drame și de certuri, dincolo de greșeli și de cuvinte aruncate cu furie. Un om care practic te-a iertat de mai multe ori decât știi tu și care ți-a păstrat un sertar în mintea lui pentru totdeauna.  Continue reading “Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie”

Small talk? Nu, mulțumesc.

Pe când eram în liceu, exista în Reșița, orașul în care am crescut, o bombă de club al cărui nume nu mi-l amintesc nicicum dar căruia cu toții îi spuneam Groapa. Parcă. Nu mai sunt de mult timp sigură pe memoria mea. Cert este că în fiecare seară de joi, după întâlnirea săptămânală a Cenaclului literar Semenicul, acolo ajungeam, în Groapă. Era un club aflat într-un subsol în care nu știu ce se întâmpla în restul săptămânii sau în weekenduri, dar joia se cânta și se dansa muzică rock. Băuturile erau ieftine, oamenii erau faini. Restul nu mai conta.

Într-o astfel de seară de joi, undeva spre miezul nopții, mi-am așezat sufletul, ostenit de atâta dat din cap și din mâini, pe una dintre boxe, chiar lângă ringul de dans. După nici 2 minute, s-a aruncat val vârtej lângă mine o domnișorică (ceea ce eram și eu pe atunci de altfel) pe care nu o mai văzusem niciodată. Era mare lucru, că ne cam știam cu toții în vremea respectivă. Continue reading “Small talk? Nu, mulțumesc.”

La ce m-aș uita dacă ar trebui să aleg un trainer

Mai bine de 10 ani din viața mea am lucrat ca și trainer. Am livrat traininguri soft skills de toate felurile, am organizat și livrat team buildinguri pe toate dimensiunile și după toate dorințele, am făcut coaching, am învățat constant și am dat mai departe la fel de constant.  Încă fac asta, nu am încheiat capitolul.
Am fost de ambele părți ale baricadei și asta mi-a prins tare bine. Am fost ani buni trainerul care a livrat pentru diferite corporații, start-up-uri și businessuri mai mici sau mai mari. Apoi am fost omul de HR care a organizat și livrat traininguri intern, în sânul unei astfel de corporații și care a evaluat companiile de training de pe piață și oamenii cu care merită să lucreze, în funcție de nevoi.

După tot timpul ăsta, după toată experiența (ea fiind de fapt relevantă mai mult decât timpul) am o imagine destul de clară legat de ce înseamnă un trainer bun, cum ar trebui să arate un program de training care chiar ajută oamenii și ce fel de traininguri mai sunt cu adevărat relevante într-o vreme în care pare că trainingul e atât de ”la modă” încât ne sufocă pe toți.

Dacă aș mai lucra în HR și ar trebui să aleg un trainer m-aș uita (dincolo de aspectele tehnice ale programului și ce îmi propune ca soluții) la: Continue reading “La ce m-aș uita dacă ar trebui să aleg un trainer”

Iubirea de după îndrăgostire

Îndrăgostirea-i faină. Pentru oricine a trăit-o vreodată, e cu siguranță una dintre cele mai faine experiențe. Chiar dacă e împărtășită, chiar dacă nu. Ambele sunt intense. Fluturii din stomac, gesturile grandioase, gesturile mici de tot dar cu mesaj mare, nopțile nedormite, sângele pus mereu în mișcare, pasiunea, visarea, zâmbetul necontrolat, așteptarea mesajelor sau a telefoanelor, declarațiile (mai directe sau mai discrete), dorința puternică de cunoaștere a celuilalt mai mult și mai mult și mai mult. Îndrăgostirea e minunată.

Și totuși.
Și totuși, iată că n-aș fi crezut să zic asta vreodată, dar iubirea de după îndrăgostire bate lejer îndrăgostirea.  Continue reading “Iubirea de după îndrăgostire”

Ce țepe își mai trag românii unii altora

Am prins azi o coadă la farmacie de zici că se dădeau televizoare la promoție. În mod normal nu aș fi stat la asemenea coadă, aș fi încercat, ca tot omul, altă farmacie, alt oraș, altă țară. Dar m-a prins discuția doamnelor din fața mea. Alt lucru pe care în mod normal nu-l fac, căci realmente nu prea îmi pasă ce vorbesc oamenii pe la cozi. Dar doamnele astea aveau un fel aparte, un vino-ncoace pur transilvănean și un volum greu de ignorat.

”Tu, așa mi-s de supărată, că nici nu pot să-ți explic.”
”Iooooi, da’ ce s-o-ntâmplat, dragă?”
”Am cumpărat acu’ două săptămâni un scăunel din ăla șmecher de pe olx. Din ăla de dizainăr, cu blăniță albă și cu piciorușe gri, așe ni, fooooaaarte elegant. Am dat mulți bani pe el da’ m-am gândit că fac și io o afacere, să am un scaun elegant în dormitor, acolo, lângă dressing, știi tu.”
”No. Și n-o fost bun? O venit stricat? Să nu îmi spui că ai trimes banii și nu o mai venit scaunul.” Continue reading “Ce țepe își mai trag românii unii altora”