Posted on

Om de bine. Andreea Petruț

Oamenii de calitate sunt impresionanți prin felul în care gândesc. Mintea le este cel mai bun aliat și cel mai mare avantaj. Lăsând la o parte proiectele în care se implică, contextul în care se află, căci toate se pot schimba oricând, mintea rămâne mereu acolo (în cele mai multe dintre cazuri) și ea, doar ea poate aduce atât de mult bine nouă înșine și celor din jur. Bine, fie, mintea și o bucată mare de de suflet.

Din asta cred că e compusă Andreea. Dintr-o minte fabuloasă, antrenată, rezilientă, puternică și una bucată imensă de suflet. Asta cred că e ”rețeta” succesului, pentru aceia dintre voi care cred în rețete. Vă veți convinge singuri, citind cele de mai jos. Andreea este consilier al Deputatului Adrian Dohotaru și este implicată trup și suflet în Demos.  Vă reamintesc că nu promovez niciun partid politic (am avut interviuri și cu persoane din alte partide), ci promovez oameni de bine, indiferent care le este ocupația sau care le sunt pasiunile. Andreea este un om fantastic și sunt convinsă că la finalul acestui articol veți simți la fel, chiar dacă o cunoașteți doar așa, virtual. Continue reading “Om de bine. Andreea Petruț”

Posted on

”Iar ești rău?” ”De ce ai făcut un lucru așa de urât?”

Nu știu voi, dar eu știu mulți adulți care iau personal remarci făcute la adresa comportamentelor pe care le au. Spui cuiva ”nașpa din partea ta să faci asta” și șansele sunt mari să audă ”ești nașpa”. ”Ce prostie!” are șanse mari să fie tradusă ”ești prost”. ”A fost foarte rău / urât ce ai făcut” =  ”ești un om rău / urât.” Ați prins ideea.

Și atunci întrebarea mea sună în felul următor: dacă noi, adulții, care vorba ceea, am avut timp berechet (în teorie) să ne dezvoltăm emoțional, cognitiv, fizic și în toate felurile în care am vrut, încă mai luăm personal remarci la adresa unor comportamente ale noastre ba poate chiar ne rănesc foarte tare, oare cum se simt lucrurile astea pentru un copil? Continue reading “”Iar ești rău?” ”De ce ai făcut un lucru așa de urât?””

Posted on

Om de bine. Dana Vaida

Cu cât povestesc cu mai mulți oameni de bine cu atât cred mai tare că totul se întâmplă cu un motiv. Oameni precum Dana, care pentru mine a însemnat tare mult într-o anumită perioadă a vieții mele și care sunt convinsă că are același impact asupra multor părinți din Cluj, au ales aproape întâmplător să facă ceea ce fac. Nu e prima care îmi spune asta. La fel de întâmplător am ajuns la ea, pentru prima dată în viața mea, atunci când am aflat că sunt însărcinată. Acum, că mă uit cumva la imaginea de ansamblu și văd cât de multe dintre aceste interacțiuni au fost și sunt aparent întâmplătoare, încep să cred tot mai tare, după cum spuneam, că totul se întâmplă cu un motiv.

Nu puteam avea un medic mai bun alături de mine pe parcursul sarcinii și mai apoi în timpul nașterii. Dincolo de încrederea deplină în competențele ei ca medic (care pentru mine este esențială), a răspuns tuturor grijilor și întrebărilor mele (care nu au fost deloc puține) cu răbdare și siguranță, de fiecare dată. Continue reading “Om de bine. Dana Vaida”

Posted on

De ce nu nu mă despart de cărți

Am rearanjat biblioteca zilele trecute. Fac asta din când în când. De obicei o fac doar pentru relaxare. De data asta mi-am propus să pun deoparte cât mai multe dintre cărți pentru a le dona. Nu mi-a ieșit. Îmi iese cu hainele, îmi iese cu tot felul de accesorii și aparatură de bucătărie și cu variate alte lucruri pe care nu le mai folosesc. Cu cărțile nu mi-a ieșit deloc.

Mi-au trecut prin mâini cărți pe care nu le mai băgasem în seamă de foarte multă vreme. Pe unele dintre ele le citisem prima dată în facultate.  Altele au fost citite în liceu. Altele chiar mai devreme. Mă așteptam să îmi fie ușor să mă despart de ele. La urma urmei, nici pe ele nu le-am mai ”folosit” de ani buni. Continue reading “De ce nu nu mă despart de cărți”

Posted on

5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.

Zi de zi interacționez cu oameni necunoscuți. Și bănuiesc că nu sunt singura. Toți cumpărăm o pâine, fie ea albă, neagră sau fără gluten. Toți ajungem pe la farmacie din când în când, vrem nu vrem. Practic, trăim într-o comunitate, că-i mai mică sau mai mare. Unora ne plac mult aceste interacțiuni zilnice cu diferiți oameni, altora mai puțin și altora ne sunt pur și simplu indiferente. În orice categorie ne-am situa, sunt câteva lucruri pe care noi cu toții le putem face pentru a avea un trai mai bun și mai frumos atunci când căile ni se intersectează. Lucruri care nu costă nimic și care totuși au valoare mare.

1.  Spațiu personal când stăm la coadă. 

Românii stau mult la coadă. Asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Continue reading “5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.”

Posted on

Băieția

Fiecare plimbare pe care o facem în familie, fie ea de 10 minute sau de 5 ore, se lasă cu colecții impresionante de pietre în buzunare, bote în mâini și noroi pe picioare. Filip nu poate rezista niciunei pietre, niciunui băț și în mod sigur nu poate rezista săritului în bălți, cât or fi ele de adânci sau de murdare. Ba chiar, cu atât mai bine dacă sunt murdare și adânci.

Mi-a luat o vreme să mă acomodez cu casa plină de compactoare, buldo-excavatoare, buldozere, cupe de încărcare și descărcare, motostivuitoare, tractoare forestiere, tractoare de câmp, betoniere, basculante și picamere. Mi-a luat o vreme și mai lungă să mă obișnuiesc cu murdăria constantă și cu cantitatea impresionantă de pietre pe care le tot găsesc prin casă. De-o vreme, mă obișnuiesc și cu râsete zgomotoase și satisfacție supremă după fiecare pârț, râgâit sau pișu care ajunge prin locuri pe unde n-ar avea ce căuta. Continue reading “Băieția”

Posted on

Om de bine. Diana Buluga

Într-o perioadă tumultoasă a vieții mele, acum ceva ani, am dat întâmplător peste un anunț care vorbea despre un Atelier de teatru și improvizație. Era vorba de un curs recurent, în fiecare luni seara, unde mergeai și învățai diferite metode și trucuri care foloseau teatrul spre a te dezvolta și a ieși din zona de confort. Asta așa, în mare. A fost, evident, mult mai mult de atât. A fost, pentru mine, o oază de bucurie și de inspirație, un loc în care am avut multe aha-moments, unde am râs mult, am ascultat și am observat, am cunoscut oameni faini și am învățat multe despre mine.

Tot acolo am cunoscut-o pe Diana, ea fiind una dintre persoanele care organiza și conducea atelierul. Mi-au plăcut mult dezinvoltura și căldura ei, încă de la început. În toată exuberanța și în toată libertatea ei de mișcare, mi-a părut totuși cumpătată și plină de bun-simț. Ceea ce nu e puțin lucru. Atelierul a fost plin de exerciții și activități care m-au pus în situații inedite și m-au scos din zona de confort. Dacă a fost așa pentru mine, eu fiind de bine de rău obișnuită de ani de zile să fiu în fața oamenilor, să prezint, să mă expun, să comunic, îmi imaginez că pentru alții a fost și mai intens. În orice caz, o experiență pe care o recomand cu drag oricui, oricând. Continue reading “Om de bine. Diana Buluga”

Posted on

Carte musai de citit de către noi, cu toții

Cartea asta, de vă zic astăzi de ea, musai de citit. De noi toți. O să ziceți că exagerez, dar ca să fim cinstiți, despre o singură altă carte am mai spus până acum că ar trebui să fie citită de TOAAATĂ lumea. Restul, sunt așa, pe gusturi și pe chef. Despre cartea cu pricina puteți (re)citi aici.

În meniul de azi avem o carte minunată despre lumea în care trăim noi, cu toții. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc despre lume ci despre oameni. Despre cum funcționăm, cum gândim și cât de des ne păcălim singuri. Despre cunoștințele pe care le avem cu adevărat și despre cunoștințele pe care CREDEM că le avem. Hans Rosling promovează o gândire curată, simplă și corectă: cea bazată pe fapte. Ne arată lumea cu bune și cu rele pe bază de fapte și ne pune față în față cu noi înșine și cu toate momentele în care am judecat din perspective eronate situațiile în care ne-am aflat. Continue reading “Carte musai de citit de către noi, cu toții”

Posted on

Om de bine. Paul Gabriel Sandu

Pe Paul mi-l amintesc din vremea liceului drept fratele genial al prietenei mele dragi, Octavia. Nu am interacționat deosebit de mult dar știam cu siguranță, de pe atunci, că e un om care va face lucruri frumoase în viață. Să zicem doar că era unul dintre liceenii în care puteai intui un potențial imens. Intuiția mi-a fost corectă. După 9 ani în Germania Paul s-a întors în România mânat, printre altele, de dorința de a face bine. A face bine aici, în România. Astfel, e implicat trup și suflet acum în proiectele Demos. Dacă nu ați auzit încă despre Demos, sau dacă ați auzit dar nu știți prea multe, vă invit cu mare căldură să aruncați un ochi aici. De asemenea, le puteți urmări proiectele și acțiunile și pe pagina de Facebook, aici.

Paul este unul dintre oamenii pentru care sunt recunoscătoare că există Facebook. Doar așa am putut de-a lungul timpului să îi urmăresc gândurile, frumos și atent scrise mereu și să simt încet, încet, chiar dacă nu l-am văzut atâta timp, că îl cunosc și că avem multe în comun. Vă invit să îl cunoașteți, cu convingerea că o să vă inspire și o să vă pună pe gânduri. Ca după fiecare interacțiune cu un om de bine, vom rămâne cu toții ceva mai plini și mai gânditori. Continue reading “Om de bine. Paul Gabriel Sandu”

Posted on

Femeile din viața noastră

Îmi amintesc cu o luciditate fantastică revelația pe care am avut-o când mi-am văzut ultima dată străbunica, acum ceva ani.

Pe străbunica mea o chema Ana. Ea e motivul principal pentru care numele meu este Ana. Stăteam liniștită pe patul ei, al Anei, în odaia ei răcoroasă, într-un sat din Banat în care am puține și vagi amintiri de pe vremea în care satul respectiv era locul meu preferat de colectat pisici de pe uliță, pentru a fi duse acasă la părinți și ”salvate”. Nu știu exact de la ce le salvam dar îmi părea mereu că sunt un fel de erou al bietelor pisici care zburdau libere prin iarbă.

În timp ce ea, Ana, străbunica mea, îmi povestea de toate, cu o energie și o claritate incredibile pentru o femeie de peste 90 de ani, am început să mă întreb de ce nu mi-am dat seama niciodată până atunci că o cheamă Ana. Mama Ana, Străbunica, Buni de la Văliug, oricum altcumva dar niciodată nu i-am zis Ana. Pentru că niciodată nu am văzut-o ca pe o Ana. Niciodată nu am văzut-o ca pe o femeie. De ce? Când și cum s-a întâmplat asta? Continue reading “Femeile din viața noastră”