Treaba cu voluntariatul

Sunt, pentru fiecare dintre noi, câteva repere clare în viața pe care am trăit-o până în acest punct. În acele repere de obicei găsim oameni și forțe formatoare. O astfel de forță în viața mea, care mi-a definit multe dintre trăsături și m-a făcut să cunosc mulți oameni fantastici a fost voluntariatul.

Le voi fi mereu reunoscătoare părinților mei pentru că m-au îndreptat de mică spre tot felul de activități de voluntariat, de departe una dintre cele mai semnificative astfel de experiențe fiind implicarea în organizația Salvați Copiii, pe vremea liceului.

Am învățat lucruri despre lume pe care nu ai cum să le înveți altfel ca adolescent. Continue reading “Treaba cu voluntariatul”

Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.

Stăteam eu așa frumușel cu o ciocolată imensă într-o mână și cu o țuică fiartă în cealaltă și mă gândeam cui aș mai vrea să îi cunosc filosofia de viață, despre cine ne-ar mai prinde bine tuturor să citim în secțiunea Oameni de bine.

Și cum stăteam așa ronțăind și sorbind, Do începe sesiunea lui de lins picioare din fiecare seară. Și cum lingea el de zor la piciorul meu stâng, m-a lovit. Bineînțeles! Do. Cine nu ar vrea să știe filosofia de viață a unui câine-pisică? Nu sunteți siguri? Hmm. Atunci vă ajut eu.

Iată cum ar arăta, dacă Do ar putea vorbi, asamblată în 15 pași simpli, filosofia de viață pe care al nostru câine pisică ne-o demonstrează în practică zi de zi:

1.  Când vine cineva drag acasă, întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA fugi spre el/ea cu cel mai pur entuziasm de care poți să dai dovadă. Cum adică ”dacă ai avut o zi proastă?” MAI ALES dacă ai avut o zi proastă.

Continue reading “Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.”

Următoarele 5 cărți

Pentru că astăzi este Ziua Internațională a Cititului Împreună și pentru că eu una am tot citit liste și listuțe în ultima vreme cu cărți deja citite, cărți recomandate, cărți care au ajuns în diferite topuri, mă gândeam să împărtășesc cu voi nu ceva deja citit, ci următoarele 5 cărți pe care le  voi citi. Nu pot garanta pentru ele dar vă pot motiva de ce îmi doresc mult să le citesc și de ce abia aștept să ajung la ele.

1. Vara în care mama a avut ochii verzi
    Tatiana Țîbuleac


Continue reading “Următoarele 5 cărți”

Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?

Are Filip o carte care zău că nu înțeleg de ce nu e literatură obligatorie pentru adulți. În cartea asta, doldora de imagini care mai de care mai frumoase, oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele se cumpără, se înghit și abia apoi pot fi pronunțate. Carevasăzică, n-ai de ales, ești atent cu fiecare cuvânt pe care îl folosești. Povestea ne prezintă un băiețel sărac, căruia îi place mult o fetiță și care nu își permite să cumpere toate cuvintele pe care ar vrea să i le spună. Sunt absolut minunate felurile în care reușește totuși să îi transmită că o place și modul delicat și emoționant în care își alege și își drămuiește fiecare cuvânt pe care îl are (primit, găsit pe străzi, prin gunoaie sau cumpărat și pus bine deoparte de mult timp).

Vă invit să vă gândiți cum ar fi viața voastră dacă ar trebui să alegeți cu mare atenție cuvintele pe care dați banii și dacă stocul ar fi mereu limitat.  Am mers mai departe decât cartea cu gândurile și mi-am imaginat că noi toți am avea fiecare dreptul la 100 de cuvinte pe zi. Continue reading “Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?”

Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. Continue reading “Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic”

3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă

Da, știu, multe se pot face într-o seară de iarnă alături de omul cel drag. Din când în când, în seri cu lună plină sau cu vin bun în casă, vă propun să încercați o oră de citit împreună. Cel mai ușor se citesc așa cărțile cu poezii. Nu, nu, nu te opri aici cu cititul dacă ești bărbat și ți se par prea siropoase poeziile. Sau dacă ești gagică și simți la fel la adresa poeziilor. Îți dau dreptate. Multe poeme de-a lungul timpului au fost făcute cu un pic prea mult…zahăr. Vă asigur însă, că sunt și cazuri absolut inedite, amuzante, profunde, bune pentru toate gusturile.

1. Pe tine te Continue reading “3 cărți de citit împreună cu perechea ta într-o seară de iarnă”

Treaba cu cititul

Îmi plac cărțile, nu-i niciun secret în asta. Îmi plac mult. Îmi place cum miros, îmi place cum arată, îmi place cum se potrivesc în mâini, îmi place textura lor și mai presus de toate îmi place să le citesc. Așa că m-am pus pe investigat prin  internetul mare și lat, prin surse credibile din punct de vedere științific, care-i treaba cu cititul ăsta. De ce ne place unora așa de mult și de ce ar fi o chestiune utilă. Iată ce am aflat: Continue reading “Treaba cu cititul”

Prietenia n-are nicio treabă cu proximitatea. Sau cu timpul.

Descopăr pe an ce trece că prietenia cea adevărată are prea puțin de-a face cu proximitatea. Sau cu timpul. Întâlnesc adesea în jurul meu întrebarea ”dar nu v-ați văzut de-un car de vreme! poți să o numești prietenă?” Și-am stat să mă gândesc. Pot? Nu e mai ușor să numești totuși prieteni oamenii cu care te vezi zilnic la servici, spre exemplu? Ce frumoasă validare emoțională interioară ar da asta sutelor, miilor de ore petrecute într-un an cu acești oameni. Și totuși. Pot?

Are prietenia treabă cu numărul de dăți într-un an, în care te vezi cu omul respectiv? Are prietenia treabă cu numărul de kilometri care te desparte de un om? Cu frecvența cu care vorbiți la telefon? Cu urările pe care vi le faceți de sărbători? Continue reading “Prietenia n-are nicio treabă cu proximitatea. Sau cu timpul.”

Reziliența și cărțile

De ceva vreme mă pasionează subiectul reziliență. Da, știu că nu e cel mai fain cuvânt dar altul nu am găsit în limba română, care să conțină ca sens tot ceea ce ”resilience” reprezintă. Pasiunea pentru acest subiect m-a apucat pentru că trec printr-o perioadă în care îmi revizuiesc valorile, abilitățile, dorințele și mai presus de toate mă uit atent la ce doresc să îi las lui Filip moștenire în acest sens. Evident, ca orice părinte, îmi doresc mult ca al meu copil să își dezvolte reziliența și să își crească abilitățile de a face față provocărilor de orice fel. La fel de evident mi-a devenit că nu va învăța asta niciodată dacă părinții lui nu îi prezintă modele clare de comportament și de atitudine, pe care să le poată prelua.

Momentul cel mai bun pentru a lucra intensiv la tine ca om e acela în care ai un copil. Doar prin tine îi poți da instrumentele pe care ți le dorești pentru el. Restul sunt povești. Și ca să nu vă mai țin nici pe voi la povești, să trecem la lista cu cele mai bune cărți  de care eu am aflat (o parte chiar le-am citit) care ne vorbesc despre reziliență, fie că o fac ca subiect în sine, sau prin personajele poveștii: Continue reading “Reziliența și cărțile”

Un singur lucru a rămas constant. 

Am fost vegetariană câțiva ani buni și puteam să jur că e cea mai bună opțiune. Acum mănânc și carne dar mânânc mai cumpătat ca niciodată și nu aș mai jura pe nicio opțiune vreodată.  Sunt creștin-ortodoxă și probabil o să rămân așa dar în trăiri și în suflet mă apropii mai tare de credințele budiste decât de oricare altele. Am fost extrovertită trei sferturi din viața mea de până acum și acum sunt introvertită până în măduva oaselor, acceptată, asumată, fericită.

Am lucrat într-o companie mică, de familie, cu iz antreprenorial tipic românesc. Am lucrat într-o companie mare, internațională și am lucrat în variate ONG-uri, asociații, organizații. Toate cu bune și cu rele, toate cu un singur mare adevăr: Continue reading “Un singur lucru a rămas constant. “