Arta văzutului de treaba noastră

”Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”.

Așa zicea John Stuart Mill, părintele filozofiei utilitariste și așa cred și eu cu toată convingerea. Mai pe românește, cred foarte tare în arta de a ne vedea fiecare de treaba noastră. Visez adesea cu ochii deschiși la o lume în care fiecare își vede de treaba lui cu grija de a nu încălca prin asta libertatea sau binele altuia.

A-ți vedea de treaba ta presupune să te ocupi de propria ta fericire, de propriile tale datorii, responsabilități. greutăți și de propriile tale dorințe. Presupune să te ocupi de tine și de familia ta, de oamenii tăi dragi, de relațiile pe care vrei să le cultivi. A-ți vedea de treaba ta presupune să faci o treabă bună acolo unde ești, pentru oricât timp ești, fie că vorbim de serviciu, de un ajutor dat cuiva sau de practicarea unui hobby.

Arta asta uitată și prea des ignorată mai presupune ceva important: Continue reading “Arta văzutului de treaba noastră”

Ce rămâne după Dragnea

Mult extaz în ziua de ieri. Și pe bună dreptate. Omul ne-a făcut viața publică un calvar la urma urmei timp de doi ani de zile, unora direct, altora indirect. Cum ar spune băiatul meu de 3 ani ”cazul e simplu – dacă e hoț trebuie să meargă la închisoare, că doar acolo merg hoții”.

Lui n-o să-i fie greu la închisoare, sunt convinsă de asta. Un om cu abilitățile lui, cu banii lui, cu relațiile lui, își cumpără ușor favoruri și chiar oameni într-o închisoare. Poate n-o să fie chiar așa de fain ca în concediu, dar calvar nu va fi. Va ieși mai repede și va avea averea intactă. Poate scrie și vreo carte, deși nu pare genul.

După Dragnea însă, Continue reading “Ce rămâne după Dragnea”

Câștigăm împreună sau murim singuri, separat?

Astăzi în Sri Lanka peste 200 de oameni au murit și peste 400 au fost grav răniți pentru că încă un grup de oameni (nu se știe deocamdată cine) a decis că singura cale e violența. 200, 400. Sună sec, sună a numere și nimic mai mult. Sună clar a ceva ce nu ni se poate întâmpla nouă niciodată. Greșit. Sri Lanka nu se aștepta la așa ceva, așa cum cu siguranță nu se așteaptă nici România, țara în care nu suntem niciodată pregătiți să ningă în decembrie.

Sună a treabă cu care noi nu avem de-a face și mai mult, pentru care nu putem face nimic. Doar că putem. Continue reading “Câștigăm împreună sau murim singuri, separat?”

5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.

Zi de zi interacționez cu oameni necunoscuți. Și bănuiesc că nu sunt singura. Toți cumpărăm o pâine, fie ea albă, neagră sau fără gluten. Toți ajungem pe la farmacie din când în când, vrem nu vrem. Practic, trăim într-o comunitate, că-i mai mică sau mai mare. Unora ne plac mult aceste interacțiuni zilnice cu diferiți oameni, altora mai puțin și altora ne sunt pur și simplu indiferente. În orice categorie ne-am situa, sunt câteva lucruri pe care noi cu toții le putem face pentru a avea un trai mai bun și mai frumos atunci când căile ni se intersectează. Lucruri care nu costă nimic și care totuși au valoare mare.

1.  Spațiu personal când stăm la coadă. 

Românii stau mult la coadă. Asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Continue reading “5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.”

Om de bine. Diana Buluga

Într-o perioadă tumultoasă a vieții mele, acum ceva ani, am dat întâmplător peste un anunț care vorbea despre un Atelier de teatru și improvizație. Era vorba de un curs recurent, în fiecare luni seara, unde mergeai și învățai diferite metode și trucuri care foloseau teatrul spre a te dezvolta și a ieși din zona de confort. Asta așa, în mare. A fost, evident, mult mai mult de atât. A fost, pentru mine, o oază de bucurie și de inspirație, un loc în care am avut multe aha-moments, unde am râs mult, am ascultat și am observat, am cunoscut oameni faini și am învățat multe despre mine.

Tot acolo am cunoscut-o pe Diana, ea fiind una dintre persoanele care organiza și conducea atelierul. Mi-au plăcut mult dezinvoltura și căldura ei, încă de la început. În toată exuberanța și în toată libertatea ei de mișcare, mi-a părut totuși cumpătată și plină de bun-simț. Ceea ce nu e puțin lucru. Atelierul a fost plin de exerciții și activități care m-au pus în situații inedite și m-au scos din zona de confort. Dacă a fost așa pentru mine, eu fiind de bine de rău obișnuită de ani de zile să fiu în fața oamenilor, să prezint, să mă expun, să comunic, îmi imaginez că pentru alții a fost și mai intens. În orice caz, o experiență pe care o recomand cu drag oricui, oricând. Continue reading “Om de bine. Diana Buluga”

Om de bine. Paul Gabriel Sandu

Pe Paul mi-l amintesc din vremea liceului drept fratele genial al prietenei mele dragi, Octavia. Nu am interacționat deosebit de mult dar știam cu siguranță, de pe atunci, că e un om care va face lucruri frumoase în viață. Să zicem doar că era unul dintre liceenii în care puteai intui un potențial imens. Intuiția mi-a fost corectă. După 9 ani în Germania Paul s-a întors în România mânat, printre altele, de dorința de a face bine. A face bine aici, în România. Astfel, e implicat trup și suflet acum în proiectele Demos. Dacă nu ați auzit încă despre Demos, sau dacă ați auzit dar nu știți prea multe, vă invit cu mare căldură să aruncați un ochi aici. De asemenea, le puteți urmări proiectele și acțiunile și pe pagina de Facebook, aici.

Paul este unul dintre oamenii pentru care sunt recunoscătoare că există Facebook. Doar așa am putut de-a lungul timpului să îi urmăresc gândurile, frumos și atent scrise mereu și să simt încet, încet, chiar dacă nu l-am văzut atâta timp, că îl cunosc și că avem multe în comun. Vă invit să îl cunoașteți, cu convingerea că o să vă inspire și o să vă pună pe gânduri. Ca după fiecare interacțiune cu un om de bine, vom rămâne cu toții ceva mai plini și mai gânditori. Continue reading “Om de bine. Paul Gabriel Sandu”

Unde donăm haine în Cluj?

Haine avem cu toții de donat, fie că o facem fie că nu. De ani de zile mă tot străduiesc să fiu constantă în treaba asta. S-au împuținat sacii de-a lungul timpului pentru că s-a împuținat considerabil numărul de haine cumpărate. Fapt de care personal mă bucur tot mai tare.

Am lansat o întrebare ieri pe Facebook legat de acest subiect și am primit tot felul de sugestii și de idei, pe care le împărtășesc aici cu voi. Așadar și prin urmare, dacă sunteți din Cluj și aveți haine de donat, vă puteți orienta și spre următoarele direcții: Continue reading “Unde donăm haine în Cluj?”

Treaba cu voluntariatul

Sunt, pentru fiecare dintre noi, câteva repere clare în viața pe care am trăit-o până în acest punct. În acele repere de obicei găsim oameni și forțe formatoare. O astfel de forță în viața mea, care mi-a definit multe dintre trăsături și m-a făcut să cunosc mulți oameni fantastici a fost voluntariatul.

Le voi fi mereu reunoscătoare părinților mei pentru că m-au îndreptat de mică spre tot felul de activități de voluntariat, de departe una dintre cele mai semnificative astfel de experiențe fiind implicarea în organizația Salvați Copiii, pe vremea liceului.

Am învățat lucruri despre lume pe care nu ai cum să le înveți altfel ca adolescent. Continue reading “Treaba cu voluntariatul”

Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. Continue reading “Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic”

Om de bine. Adriana Cristian

Îmi amintesc perfect momentul în care am dat mâna prima dată cu Adriana din două mari motive: ochii și vocea. Știu, sună superficial. Dar să fim serioși, întotdeauna ceva aparent superficial lasă o impresie asupra noastră când cunoaștem un om nou. Adriana are ochii albaștri, frumoși și deosebit de calzi, asemeni oamenilor cărora le scrie în frunte că sunt buni. Sunt mulți oameni buni pe lumea asta, dar unii au norocul să se vadă asta pe ei fără să facă vreun efort. Așa e și Adriana. Un om bun cu ochii calzi și cu un timbru vocal aparte. Aici nu vă pot ajuta, va trebui să o invitați la o cafea ca să înțelegeți despre ce vorbesc. Cert e că este una dintre vocile pe care le recunoști ușor în orice mulțime. Nici prea puternică, nici prea stinsă, îndeajuns de apăsată încât să crezi cu tărie tot ce îți spune. Nu pentru că ar vrea să îți vândă gogoși, ci pentru că ea chiar crede foarte tare în lucrurile pe care le transmite. Continue reading “Om de bine. Adriana Cristian”