Posted on

O să scriu o carte pentru tine, mami. Și cartea de la care a pornit totul.

Ne-am pus de ceva vreme în pat. Am terminat de citit Cadoul gărgăriței Suzette și am terminat și de discutat pe seama ei. Dar pruncul nu reușește nicicum să-și găsească liniștea. Are gânduri. Ca în fiecare seară, de altfel.

– Vreau să-ți fac și eu un cadou de Paște, mami. Așa ca Iepurașul.
– Oh, puiule, ce frumos gândești. Dar să știi că nu am nevoie de nimic. Uite, poți să îmi oferi mulți, mulți pupici. Știi că nu mă satur de ei niciodată.
– Nu. Zice el îmbufnat.

Se întoarce cu spatele la mine și se strânge tot, tot, să se facă cât mai mic. Știe bine că îl înconjor tot și-l acopăr cu brațele mele dacă se pune în poziția asta.

– N-ai înțeles… continuă el după o vreme. Continue reading “O să scriu o carte pentru tine, mami. Și cartea de la care a pornit totul.”

Posted on

Familiile sunt fericite când cuplul este fericit

Nu există familie fericită acolo unde cuplul nu este fericit. Sunt sigură de afirmația asta și bag mâna în foc că m-ar sprijini în acest sens orice psiholog sau psihiatru competent din lumea asta mare. Tocmai pentru acest motiv, atunci când apar copiii, focusul pe relația de cuplu ar trebui să fie mai mare ca oricând, nicidecum mai mic. Mai mare decât pe educația copilului, mai mare decât pe carierele individuale ale fiecăruia, mai mare decât soarele și luna la un loc. Din TINE și din MINE a pornit familia, doar TU și EU o putem duce mai departe. Dincolo de asta, restul sunt povești. Continue reading “Familiile sunt fericite când cuplul este fericit”

Posted on

”Iar ești rău?” ”De ce ai făcut un lucru așa de urât?”

Nu știu voi, dar eu știu mulți adulți care iau personal remarci făcute la adresa comportamentelor pe care le au. Spui cuiva ”nașpa din partea ta să faci asta” și șansele sunt mari să audă ”ești nașpa”. ”Ce prostie!” are șanse mari să fie tradusă ”ești prost”. ”A fost foarte rău / urât ce ai făcut” =  ”ești un om rău / urât.” Ați prins ideea.

Și atunci întrebarea mea sună în felul următor: dacă noi, adulții, care vorba ceea, am avut timp berechet (în teorie) să ne dezvoltăm emoțional, cognitiv, fizic și în toate felurile în care am vrut, încă mai luăm personal remarci la adresa unor comportamente ale noastre ba poate chiar ne rănesc foarte tare, oare cum se simt lucrurile astea pentru un copil? Continue reading “”Iar ești rău?” ”De ce ai făcut un lucru așa de urât?””

Posted on

Băieția

Fiecare plimbare pe care o facem în familie, fie ea de 10 minute sau de 5 ore, se lasă cu colecții impresionante de pietre în buzunare, bote în mâini și noroi pe picioare. Filip nu poate rezista niciunei pietre, niciunui băț și în mod sigur nu poate rezista săritului în bălți, cât or fi ele de adânci sau de murdare. Ba chiar, cu atât mai bine dacă sunt murdare și adânci.

Mi-a luat o vreme să mă acomodez cu casa plină de compactoare, buldo-excavatoare, buldozere, cupe de încărcare și descărcare, motostivuitoare, tractoare forestiere, tractoare de câmp, betoniere, basculante și picamere. Mi-a luat o vreme și mai lungă să mă obișnuiesc cu murdăria constantă și cu cantitatea impresionantă de pietre pe care le tot găsesc prin casă. De-o vreme, mă obișnuiesc și cu râsete zgomotoase și satisfacție supremă după fiecare pârț, râgâit sau pișu care ajunge prin locuri pe unde n-ar avea ce căuta. Continue reading “Băieția”

Posted on

Pentru asta facem copii.

În timpul cinei, povestim mereu vrute și nevrute. Pentru că astăzi am fost plecată câteva ore și Filip a fost doar cu tatăl său, și pentru că în acel timp mi se făcuse teribil de dor de el, m-am apucat să îi turui despre cât este el de minunat, cât este de isteț și de bun și despre cât mă bucur să fiu mămica lui. A stat el cuminte, a mâncat, a ascultat și apoi s-a oprit brusc și s-a uitat serios la mine. A ridicat un degețel și a arătat hotărât spre fața mea, aproape amenințător, după care a zis scurt: ”asta e fața mea preferată în lumea asta mare.” Fix așa. Evident, m-am topit de tot și abia dacă am mai zis ceva tot restul cinei.

Apoi el s-a dus la citit poveștile dinainte de somn cu tatăl lui, iar eu am rămas cu un gând care nu îmi dă pace. Continue reading “Pentru asta facem copii.”

Posted on

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”

Posted on

Mantră pentru zile cu adevărat proaste

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun respirând adânc în timp ce Filip trage câinele de coadă deși l-am rugat de un milion de ori să nu o facă. Și apoi îl opresc.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi repet în timp ce el se miorlăie și se mârâie și urlă la mine cu furie să îl las să tragă câinele de coadă. Mi-este greu în astfel de momente să îmi amintesc că e un copil extraordinar, cuminte, bun, isteț, educat și că acesta este doar un moment. Mi-este greu să nu îl percep în acest moment ca pe un răsfățat care mă sfidează și care face intenționat ceva rău. Așa că tot ce pot face este să îmi amintesc că LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU în acest moment. NU este vorba despre mine. Este vorba despre el și muntele lui de emoții cu care nu știe ce să facă. Și asta e complet adevărat deși contraintuitiv și greu de înțeles.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun în timp ce mă străduiesc să fac un pișu în timp record ca nu cumva să dea careva foc la casă în momentele respective (el sau prietenul lui cel mai bun, câinele din dotare) pentru că știu că al meu copil e în starea ”AIA”. Starea în care Continue reading “Mantră pentru zile cu adevărat proaste”

Posted on

Bunătatea începe acasă.

De fiecare dată când îi citesc din cartea despre Refugiați și Emigranți, Filip se întristează. Părinții mei nu mi-ar fi prezentat o astfel de carte la 3 ani. De fapt, nu mi-ar fi prezentat-o nici la 20 de ani. Pentru că mă fereau de emoții percepute de ei negative, de orice fel. A fost și bine, a fost și rău că a fost așa. Crescând, mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri care se întâmplă în lume, pentru că nu mi-au fost niciodată explicate acasă. De asemenea, mi-a fost greu până acum câțiva ani să gestionez emoțiile negative puternice apărute în cei din jurul meu, lipsindu-mi antrenamentul.

Filip se întristează și apoi cere să i-o citesc din nou. Dorința de a înțelege e mai mare decât orice emoție. Plus că, din fericire, e încă la vârsta în care societatea nu a apucat prea mult să îi transmită că tristețea e ceva negativ, ceva rău, ceva grav. De fiecare dată când se întristează, îi amintesc că e un lucru bun în toată povestea asta. Îi spun așa: Continue reading “Bunătatea începe acasă.”

Posted on

Treaba cu principiile

Ajungem acasă cu mâncarea de la grădiniță pusă la pachet, ca de obicei. Moștenitorul familiei în continuare refuză să mânânce acolo. Ne dezbrăcăm, ne spălăm pe mâini, povestim una alta despre cum a fost ziua fiecăruia și deodată Filip:

”Hai maaaami, hai, dă-mi mâncarea de la grădi! Mi-e foameee!”
”Și vrei mâncarea de la grădi?”
”Daaa! Azi au fost paste bune bune!”
”Păi de unde știi tu că sunt bune? Că nici nu ai gustat.”
”Le-am mirosit! Și am văzut că le plăceau copiilor”
”Păi, și ți-a fost poftă și ție?”
”Da.”
”Și de ce nu ai gustat dacă ți-a fost poftă?” Continue reading “Treaba cu principiile”