Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.

Stăteam eu așa frumușel cu o ciocolată imensă într-o mână și cu o țuică fiartă în cealaltă și mă gândeam cui aș mai vrea să îi cunosc filosofia de viață, despre cine ne-ar mai prinde bine tuturor să citim în secțiunea Oameni de bine.

Și cum stăteam așa ronțăind și sorbind, Do începe sesiunea lui de lins picioare din fiecare seară. Și cum lingea el de zor la piciorul meu stâng, m-a lovit. Bineînțeles! Do. Cine nu ar vrea să știe filosofia de viață a unui câine-pisică? Nu sunteți siguri? Hmm. Atunci vă ajut eu.

Iată cum ar arăta, dacă Do ar putea vorbi, asamblată în 15 pași simpli, filosofia de viață pe care al nostru câine pisică ne-o demonstrează în practică zi de zi:

1.  Când vine cineva drag acasă, întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA fugi spre el/ea cu cel mai pur entuziasm de care poți să dai dovadă. Cum adică ”dacă ai avut o zi proastă?” MAI ALES dacă ai avut o zi proastă.

Continue reading “Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.”

Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?

Alergi prin tot orașul ca să găsești fix ce ți-a scris ea în sms că îi trebuie din magazin. Oprești și în vreo 2, chiar 3 farmacii pentru că îi trebuie o marcă și un tip aparte de absorbante. Ajungi acasă, preiei copilul, contribui la pregătirea cinei și te implici în orice mai e nevoie prin casă. O asculți când se plânge de ziua de rahat pe care a avut-o și vii cu cele mai bune soluții pe care le poți gândi. Ba chiar îi spui cum abia aștepți să adoarmă copilul și să leneviți amândoi pe canapea la un film bun.  La finalul zilei te întreabă de ce ești distant și îți mai și spune că nu se simte iubită. Sună cunoscut?

Îl suni ori de câte ori ți se face dor de el. Îi scrii mesaje drăgăstoase atunci când îți amintești câte un moment fain al vostru împreună. Când în sfârșit vă vedeți, la final de zi, arunci găleți cu cuvinte asupra lui și îi povestești în amănunt cum ți-a fost ziua și ce-ai mai gândit, simțit sau văzut. Îl iei în brațe, îl mângâi, îl pupăcești ca să îi arăți cât de mult ți-a lipsit. Îi propui să mâncați ceva bun, poate chiar să îi faci un ceai cald și aromat. La prima mică dispută sau neînțelegere, îți spune că se simte neapreciat. Sună cunoscut? Continue reading “Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?”

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”

Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD

N-o să ghiciți niciodată care e cea mai frecventă replică pe care mi-o dau medicii în ultima vreme (cam în ultimul an și jumătate). Și vorbim aici de mine, care slavă Domnului, sunt o persoană norocoasă, care nu are probleme grave de sănătate dar care are una alta care o mai supără. O intoleranță la lactoză pe ici, o serie de alergii pe care le car după mine pe colo.  Mofturi dintr-astea moderne. Dar care iată că mă afectează zi de zi. Continue reading “Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD”

Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată

Urc înfrigurată în taxi, în zona Grigorescu.
Salut omul, îi spun unde vreau să ajung și apoi adaug ”pe drumul de la Sf. Ioan, vă rog, dacă se poate.”
”Pe la Sirena?”
”Aaa, nu, nu ajungem pe la Serena. Ne oprim înainte de Serena.”
”Știți unde-i Sirena?”
”Sirena? Nu Serena?”
”Sirena, Sirena. Haideți că vă spun eu, numai să pornim.”

Pornim.
”Sirena, domnișoară, e o alimentară de pe vremuri, de acolo de sus, de la Bucium. Unde întorc tramvaiele. Pentru noi, taximetriștii ăștia mai bătrâni, e un reper important.  Continue reading “Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată”

Mantră pentru zile cu adevărat proaste

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun respirând adânc în timp ce Filip trage câinele de coadă deși l-am rugat de un milion de ori să nu o facă. Și apoi îl opresc.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi repet în timp ce el se miorlăie și se mârâie și urlă la mine cu furie să îl las să tragă câinele de coadă. Mi-este greu în astfel de momente să îmi amintesc că e un copil extraordinar, cuminte, bun, isteț, educat și că acesta este doar un moment. Mi-este greu să nu îl percep în acest moment ca pe un răsfățat care mă sfidează și care face intenționat ceva rău. Așa că tot ce pot face este să îmi amintesc că LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU în acest moment. NU este vorba despre mine. Este vorba despre el și muntele lui de emoții cu care nu știe ce să facă. Și asta e complet adevărat deși contraintuitiv și greu de înțeles.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun în timp ce mă străduiesc să fac un pișu în timp record ca nu cumva să dea careva foc la casă în momentele respective (el sau prietenul lui cel mai bun, câinele din dotare) pentru că știu că al meu copil e în starea ”AIA”. Starea în care Continue reading “Mantră pentru zile cu adevărat proaste”

Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt

Lucrez din când în când dintr-o cafenea din centrul Clujului. E unul dintre locurile mele preferate din tot orașul. Muzica e bună, volumul e mereu cel potrivit, sunetele și mirosurile sunt toate pe sufletul meu. Mai mult, au locuri la geam, cu vedere exclusiv spre exterior, unde toate cele menționate mai sus devin doar un fundal și tu te poți pierde fie în laptopul tău fie în carte, fie privind în zare către trecători și clădiri. Deși nu vin aici atât de des pe cât aș vrea, chelnerii mă cunosc și glumesc mereu pe seama mea și a faptului că de fiecare dată comand fix același lucru.

Când vin aici de obicei nu observ oamenii pentru că mă pierd în ceea ce fac. Cu toate acestea, se pare că anumite persoane reușesc să ajungă pe radarul meu și să îmi stârnească curiozitatea. Continue reading “Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt”

Treaba cu principiile

Ajungem acasă cu mâncarea de la grădiniță pusă la pachet, ca de obicei. Moștenitorul familiei în continuare refuză să mânânce acolo. Ne dezbrăcăm, ne spălăm pe mâini, povestim una alta despre cum a fost ziua fiecăruia și deodată Filip:

”Hai maaaami, hai, dă-mi mâncarea de la grădi! Mi-e foameee!”
”Și vrei mâncarea de la grădi?”
”Daaa! Azi au fost paste bune bune!”
”Păi de unde știi tu că sunt bune? Că nici nu ai gustat.”
”Le-am mirosit! Și am văzut că le plăceau copiilor”
”Păi, și ți-a fost poftă și ție?”
”Da.”
”Și de ce nu ai gustat dacă ți-a fost poftă?” Continue reading “Treaba cu principiile”

Când dăm ”te iubesc” la o parte

“Bună dimineața.”
“Și zi-mi. Cum ți-a fost ziua?”
“Ai grijă, te rog.”
“Dă-mi un semn să știu că ai ajuns ok acasă.”

“Sper să reușești să dormi mai bine la noapte.”
“Ce vrei să îți aduc? Portocale? Banane? Ai chef de-o ciocolată bună?”
“:)”
“Îmi lipsești.”
“Noapte bună.”

“Ești frumoasă.”
“Grijă pe unde calci.”
“Vreau doar să ne uităm la un film. Liniștiți.” Continue reading “Când dăm ”te iubesc” la o parte”

Pe când nu știam să beau ceai imaginar

Cărturești, 2014. Vreun an înainte de a avea copil.
Acum, beau zilnic supă de pietre, ceai de nisip cu coropișnițe și zamă de dinozaur.

 

”Bea ceai cu mine!”
Stau liniștită cu nasul afundat într-o carte despre arta simplității. În fundal cântă Carla Bruni, iar sub mine zace una dintre cele mai pufoase perne mari și verzi din tot Cărtureștiul. Puține lucruri pe lumea asta mă pot face să îmi ridic ochii din carte în astfel de momente. Continue reading “Pe când nu știam să beau ceai imaginar”