Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie

Într-o lume care se mișcă mai repede decât cel mai bun schior pe pârtie, unde oamenii vin și pleacă într-un ritm amețitor, unde telefoanele rezistă 2-3 ani, ceea ce e mult mai mult decât unele relații de amor, este o adevărată minune să te uiți în jurul tău și să realizezi că încă ai în viața ta, într-o formă sau alta, un om pe care îl poți numi prieten din copilărie. Un om care te știe de când erai țânc, care te-a văzut trecând prin pubertate, devenind adolescent și alunecând încet, încet spre maturitate. Un om care ți-a văzut și coșurile de pe fața de adolescent dar și cicatricile din sufletul de adult.  Un om care ți-a rămas prieten dincolo de drame și de certuri, dincolo de greșeli și de cuvinte aruncate cu furie. Un om care practic te-a iertat de mai multe ori decât știi tu și care ți-a păstrat un sertar în mintea lui pentru totdeauna.  Continue reading “Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie”

Small talk? Nu, mulțumesc.

Pe când eram în liceu, exista în Reșița, orașul în care am crescut, o bombă de club al cărui nume nu mi-l amintesc nicicum dar căruia cu toții îi spuneam Groapa. Parcă. Nu mai sunt de mult timp sigură pe memoria mea. Cert este că în fiecare seară de joi, după întâlnirea săptămânală a Cenaclului literar Semenicul, acolo ajungeam, în Groapă. Era un club aflat într-un subsol în care nu știu ce se întâmpla în restul săptămânii sau în weekenduri, dar joia se cânta și se dansa muzică rock. Băuturile erau ieftine, oamenii erau faini. Restul nu mai conta.

Într-o astfel de seară de joi, undeva spre miezul nopții, mi-am așezat sufletul, ostenit de atâta dat din cap și din mâini, pe una dintre boxe, chiar lângă ringul de dans. După nici 2 minute, s-a aruncat val vârtej lângă mine o domnișorică (ceea ce eram și eu pe atunci de altfel) pe care nu o mai văzusem niciodată. Era mare lucru, că ne cam știam cu toții în vremea respectivă. Continue reading “Small talk? Nu, mulțumesc.”

Iubirea de după îndrăgostire

Îndrăgostirea-i faină. Pentru oricine a trăit-o vreodată, e cu siguranță una dintre cele mai faine experiențe. Chiar dacă e împărtășită, chiar dacă nu. Ambele sunt intense. Fluturii din stomac, gesturile grandioase, gesturile mici de tot dar cu mesaj mare, nopțile nedormite, sângele pus mereu în mișcare, pasiunea, visarea, zâmbetul necontrolat, așteptarea mesajelor sau a telefoanelor, declarațiile (mai directe sau mai discrete), dorința puternică de cunoaștere a celuilalt mai mult și mai mult și mai mult. Îndrăgostirea e minunată.

Și totuși.
Și totuși, iată că n-aș fi crezut să zic asta vreodată, dar iubirea de după îndrăgostire bate lejer îndrăgostirea.  Continue reading “Iubirea de după îndrăgostire”

Ce țepe își mai trag românii unii altora

Am prins azi o coadă la farmacie de zici că se dădeau televizoare la promoție. În mod normal nu aș fi stat la asemenea coadă, aș fi încercat, ca tot omul, altă farmacie, alt oraș, altă țară. Dar m-a prins discuția doamnelor din fața mea. Alt lucru pe care în mod normal nu-l fac, căci realmente nu prea îmi pasă ce vorbesc oamenii pe la cozi. Dar doamnele astea aveau un fel aparte, un vino-ncoace pur transilvănean și un volum greu de ignorat.

”Tu, așa mi-s de supărată, că nici nu pot să-ți explic.”
”Iooooi, da’ ce s-o-ntâmplat, dragă?”
”Am cumpărat acu’ două săptămâni un scăunel din ăla șmecher de pe olx. Din ăla de dizainăr, cu blăniță albă și cu piciorușe gri, așe ni, fooooaaarte elegant. Am dat mulți bani pe el da’ m-am gândit că fac și io o afacere, să am un scaun elegant în dormitor, acolo, lângă dressing, știi tu.”
”No. Și n-o fost bun? O venit stricat? Să nu îmi spui că ai trimes banii și nu o mai venit scaunul.” Continue reading “Ce țepe își mai trag românii unii altora”

Tot ce n-am știut despre a adopta un cățel până ce am adoptat un cățel

Venirea lui Do în viața noastră a fost și este în continuare extrem de frumoasă și extrem de provocatoare. Chiar dacă ne-am documentat mult înainte de a ne asuma un cățel, chiar dacă am stat o vreme pe gânduri, tot nu am fost complet pregătiți. Sunt tentată să spun că e ca și cu copiii. Nu este. Nu pot fi comparate cele două. Copiii rămân de departe cea mai frumoasă și mai grea provocare. Dar cățelul, este și el la urma urmei un suflet în familie. Da, devine mult mai repede independent, nu are nevoie de tine tot timpul, ca un bebeluș, dar este și el copil și are și el nevoi.

Așadar și prin urmare, dacă decideți să integrați în familia voastră un pui de cățel, iată câteva lucruri utile pe care este important să le știți și să vi le asumați, indiferent de rasă sau de proveniența cățelului (adăpost, cumpărat, primit, etc): Continue reading “Tot ce n-am știut despre a adopta un cățel până ce am adoptat un cățel”

Treaba cu voluntariatul

Sunt, pentru fiecare dintre noi, câteva repere clare în viața pe care am trăit-o până în acest punct. În acele repere de obicei găsim oameni și forțe formatoare. O astfel de forță în viața mea, care mi-a definit multe dintre trăsături și m-a făcut să cunosc mulți oameni fantastici a fost voluntariatul.

Le voi fi mereu reunoscătoare părinților mei pentru că m-au îndreptat de mică spre tot felul de activități de voluntariat, de departe una dintre cele mai semnificative astfel de experiențe fiind implicarea în organizația Salvați Copiii, pe vremea liceului.

Am învățat lucruri despre lume pe care nu ai cum să le înveți altfel ca adolescent. Continue reading “Treaba cu voluntariatul”

Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.

Am norocul să trăiesc alături de un bărbat care acceptă cu multă demnitate și chiar cu umor faptul că începe să chelească din ce în ce mai accelerat. Nu pot spune încă același lucru despre mine dar sunt pe drumul cel bun înspre acceptarea cheliei. A lui, bineînțeles.

Tot procesul ăsta, ca multe altele, este unul de învățare și de cunoaștere pentru noi. Contrar aparențelor, nu îmi este greu să accept chelia din motive estetice, chiar deloc. Greutatea vine din faptul că îmi place la nebunie părul lui creț și îmi place (sau, mă rog, îmi plăcea) să îmi tot vâr mâna prin el.

Ce înseamnă bărbat care își acceptă chelia cu demnitate? Continue reading “Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.”

Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.

Stăteam eu așa frumușel cu o ciocolată imensă într-o mână și cu o țuică fiartă în cealaltă și mă gândeam cui aș mai vrea să îi cunosc filosofia de viață, despre cine ne-ar mai prinde bine tuturor să citim în secțiunea Oameni de bine.

Și cum stăteam așa ronțăind și sorbind, Do începe sesiunea lui de lins picioare din fiecare seară. Și cum lingea el de zor la piciorul meu stâng, m-a lovit. Bineînțeles! Do. Cine nu ar vrea să știe filosofia de viață a unui câine-pisică? Nu sunteți siguri? Hmm. Atunci vă ajut eu.

Iată cum ar arăta, dacă Do ar putea vorbi, asamblată în 15 pași simpli, filosofia de viață pe care al nostru câine pisică ne-o demonstrează în practică zi de zi:

1.  Când vine cineva drag acasă, întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA fugi spre el/ea cu cel mai pur entuziasm de care poți să dai dovadă. Cum adică ”dacă ai avut o zi proastă?” MAI ALES dacă ai avut o zi proastă.

Continue reading “Filosofia de viață a unui câine-pisică în 15 pași simpli. Și ce putem învăța noi toți din ea.”

Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?

Alergi prin tot orașul ca să găsești fix ce ți-a scris ea în sms că îi trebuie din magazin. Oprești și în vreo 2, chiar 3 farmacii pentru că îi trebuie o marcă și un tip aparte de absorbante. Ajungi acasă, preiei copilul, contribui la pregătirea cinei și te implici în orice mai e nevoie prin casă. O asculți când se plânge de ziua de rahat pe care a avut-o și vii cu cele mai bune soluții pe care le poți gândi. Ba chiar îi spui cum abia aștepți să adoarmă copilul și să leneviți amândoi pe canapea la un film bun.  La finalul zilei te întreabă de ce ești distant și îți mai și spune că nu se simte iubită. Sună cunoscut?

Îl suni ori de câte ori ți se face dor de el. Îi scrii mesaje drăgăstoase atunci când îți amintești câte un moment fain al vostru împreună. Când în sfârșit vă vedeți, la final de zi, arunci găleți cu cuvinte asupra lui și îi povestești în amănunt cum ți-a fost ziua și ce-ai mai gândit, simțit sau văzut. Îl iei în brațe, îl mângâi, îl pupăcești ca să îi arăți cât de mult ți-a lipsit. Îi propui să mâncați ceva bun, poate chiar să îi faci un ceai cald și aromat. La prima mică dispută sau neînțelegere, îți spune că se simte neapreciat. Sună cunoscut? Continue reading “Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?”

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”