Treaba cu fericirea

Dacă îi întrebi pe budiști, fericirea înseamnă evitarea suferinței. Dacă îl întrebi pe câinele nostru, fericirea înseamnă un os cu ceva carne pe el, ros lângă oamenii tăi, în sânul haitei tale. Dacă mă întrebi pe mine, fericirea e glasul copilului meu. Orice zice, oricând, oricât.

În toate momentele de fericire, normalul îmi părea prea puțin iar excesul îl resimțeam tot timpul prea târziu. Ăsta mi-a fost ritmul, de când mă știu. Până la nașterea lui Filip. De atunci trăiesc într-un exces continuu. De oboseală, de râsete, de griji, de strâns jucării și haine, de pupat și de iubit.

Channing Pollock zicea cândva că fericirea este o stație între prea puțin și prea mult. Așa o fi. Eu nu știu să iubesc cu măsură oricum și nici să fiu fericită cu măsură. Din cauza asta am tahicardie des. Medicul vrea să-mi reducă din bătăile inimii, pe mine mă interesează doar să bată cu sens. Continue reading “Treaba cu fericirea”

În același timp în jurul lumii

De când mă știu, îmi place să-mi iau câte 5 minute odată la câteva zile, în care să mă gândesc câte minunății se întâmplă FIX în acel moment în întreaga lume.

E ora 9:00 dimineața într-o duminică ploioasă de mai, aici în Cluj-Napoca, în timp ce eu scriu acest articol. FIX în acest moment undeva în lumea asta mare se naște un viitor președinte care va face lucruri mărețe. FIX în acest moment în altă zonă a lumii doi oameni se duc la culcare certați și alți doi oameni cu siguranță se duc la culcare îmbrățișați. FIX în acest moment cineva, altcineva scrie ceva tare frumos și altcineva moare. FIX în acest moment cineva își ține pentru prima dată bebelușul în brațe și altcineva își tine pentru ultima dată copilul în brațe. FIX acum cineva stă fericit pe WC și altcineva mănâncă cu poftă un mic-dejun, un prânz sau o cină absolut delicioasă. FIX acum cineva moare de foame.

Tot ce ne putem imagina și cu siguranță mii de lucruri pe care nu ni le putem imagina, toate se întâmplă deja FIX acum undeva pe acest Pământ.

Când am văzut cartea În același timp în jurul lumii, a fost ca și cum cineva mi-a luat gândurile și le-a pus într-o minunată carte pentru copii. Toate scurtele mele meditații de adult, felul meu de a mă conecta la lumea în care trăiesc, de a-mi exersa empatia și răbdarea, au fost transformate în imagini fantastic de frumoase și traduse în meditații numai bune pentru copii.  Continue reading “În același timp în jurul lumii”

O să scriu o carte pentru tine, mami. Și cartea de la care a pornit totul.

Ne-am pus de ceva vreme în pat. Am terminat de citit Cadoul gărgăriței Suzette și am terminat și de discutat pe seama ei. Dar pruncul nu reușește nicicum să-și găsească liniștea. Are gânduri. Ca în fiecare seară, de altfel.

– Vreau să-ți fac și eu un cadou de Paște, mami. Așa ca Iepurașul.
– Oh, puiule, ce frumos gândești. Dar să știi că nu am nevoie de nimic. Uite, poți să îmi oferi mulți, mulți pupici. Știi că nu mă satur de ei niciodată.
– Nu. Zice el îmbufnat.

Se întoarce cu spatele la mine și se strânge tot, tot, să se facă cât mai mic. Știe bine că îl înconjor tot și-l acopăr cu brațele mele dacă se pune în poziția asta.

– N-ai înțeles… continuă el după o vreme. Continue reading “O să scriu o carte pentru tine, mami. Și cartea de la care a pornit totul.”

Fericire

Întâi mi-a plăcut. Apoi m-a frustrat. Iar spre final m-a încântat.
Trebuie să ai răbdare pentru personajele din cartea asta. Ele se dezvăluie încet, treptat. Ajungi să le înțelegi cu adevărat după o vreme bună petrecută în compania lor. Iar înțelegerea aceasta se produce așa cum îmi place mie cel mai mult: din lucruri mici. Din replici aparent banale, din reacții față de alte personaje, care sunt trecătoare, sau din gânduri spontane.

”Există un moment când vedem o nouă iubire (…), când posibilitatea iubirii a fost rostită pentru prima oară, dar încă există și posibilitatea de retragere. (…) În orele în care sunt despărțiți, între potențialii iubiți se deschide un spațiu. Este suficient un cuvânt fals sau un pas greșit și totul se poate anula. Sub posibilitatea bucuriei se află frica de rușine.”

“La cine te duci prima dată? Ăsta este primul indiciu al dragostei. Când se întâmplă ceva, fie bun, fie rău, când ridici telefonul sau îți faci loc prin mulțime, la cine vrei cel mai mult să ajungi?”

Continue reading “Fericire”

De ce nu nu mă despart de cărți

Am rearanjat biblioteca zilele trecute. Fac asta din când în când. De obicei o fac doar pentru relaxare. De data asta mi-am propus să pun deoparte cât mai multe dintre cărți pentru a le dona. Nu mi-a ieșit. Îmi iese cu hainele, îmi iese cu tot felul de accesorii și aparatură de bucătărie și cu variate alte lucruri pe care nu le mai folosesc. Cu cărțile nu mi-a ieșit deloc.

Mi-au trecut prin mâini cărți pe care nu le mai băgasem în seamă de foarte multă vreme. Pe unele dintre ele le citisem prima dată în facultate.  Altele au fost citite în liceu. Altele chiar mai devreme. Mă așteptam să îmi fie ușor să mă despart de ele. La urma urmei, nici pe ele nu le-am mai ”folosit” de ani buni. Continue reading “De ce nu nu mă despart de cărți”

Carte musai de citit de către noi, cu toții

Cartea asta, de vă zic astăzi de ea, musai de citit. De noi toți. O să ziceți că exagerez, dar ca să fim cinstiți, despre o singură altă carte am mai spus până acum că ar trebui să fie citită de TOAAATĂ lumea. Restul, sunt așa, pe gusturi și pe chef. Despre cartea cu pricina puteți (re)citi aici.

În meniul de azi avem o carte minunată despre lumea în care trăim noi, cu toții. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc despre lume ci despre oameni. Despre cum funcționăm, cum gândim și cât de des ne păcălim singuri. Despre cunoștințele pe care le avem cu adevărat și despre cunoștințele pe care CREDEM că le avem. Hans Rosling promovează o gândire curată, simplă și corectă: cea bazată pe fapte. Ne arată lumea cu bune și cu rele pe bază de fapte și ne pune față în față cu noi înșine și cu toate momentele în care am judecat din perspective eronate situațiile în care ne-am aflat. Continue reading “Carte musai de citit de către noi, cu toții”

3 cărți pe care nu aș fi dat doi bani

Am, ca tot omul, o listă nesfârșită de cărți pe care vreau să le citesc. Sunt printre cei care știu clar că nu s-ar plictisi dacă ar deveni nemuritori. Aș citi toate cărțile publicate vreodată. Mă rog, aproape toate. Evident, sunt și cărți care nu îmi fac deloc cu ochiul. Spre exemplu, cărțile care au titluri pompoase, cărțile care îmi par ”self-help” de proastă calitate sau cărți care par să fie prea la modă într-un anumit moment. Sau Sadoveanu. Nu cred că o să citesc vreodată Sadoveanu.

În această idee, hai să vă prezint 3 cărți asupra cărora m-am înșelat amarnic. Nu le-aș fi cumpărat niciodată dacă nu mi-ar fi fost recomandate. Cu toate acestea, am ajuns să le cunosc, să le citesc și nu au fost doar minunate, dar au fost de-a dreptul utile. Continue reading “3 cărți pe care nu aș fi dat doi bani”

Următoarele 5 cărți

Pentru că astăzi este Ziua Internațională a Cititului Împreună și pentru că eu una am tot citit liste și listuțe în ultima vreme cu cărți deja citite, cărți recomandate, cărți care au ajuns în diferite topuri, mă gândeam să împărtășesc cu voi nu ceva deja citit, ci următoarele 5 cărți pe care le  voi citi. Nu pot garanta pentru ele dar vă pot motiva de ce îmi doresc mult să le citesc și de ce abia aștept să ajung la ele.

1. Vara în care mama a avut ochii verzi
    Tatiana Țîbuleac


Continue reading “Următoarele 5 cărți”

Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?

Are Filip o carte care zău că nu înțeleg de ce nu e literatură obligatorie pentru adulți. În cartea asta, doldora de imagini care mai de care mai frumoase, oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele se cumpără, se înghit și abia apoi pot fi pronunțate. Carevasăzică, n-ai de ales, ești atent cu fiecare cuvânt pe care îl folosești. Povestea ne prezintă un băiețel sărac, căruia îi place mult o fetiță și care nu își permite să cumpere toate cuvintele pe care ar vrea să i le spună. Sunt absolut minunate felurile în care reușește totuși să îi transmită că o place și modul delicat și emoționant în care își alege și își drămuiește fiecare cuvânt pe care îl are (primit, găsit pe străzi, prin gunoaie sau cumpărat și pus bine deoparte de mult timp).

Vă invit să vă gândiți cum ar fi viața voastră dacă ar trebui să alegeți cu mare atenție cuvintele pe care dați banii și dacă stocul ar fi mereu limitat.  Am mers mai departe decât cartea cu gândurile și mi-am imaginat că noi toți am avea fiecare dreptul la 100 de cuvinte pe zi. Continue reading “Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?”

Bunătatea începe acasă.

De fiecare dată când îi citesc din cartea despre Refugiați și Emigranți, Filip se întristează. Părinții mei nu mi-ar fi prezentat o astfel de carte la 3 ani. De fapt, nu mi-ar fi prezentat-o nici la 20 de ani. Pentru că mă fereau de emoții percepute de ei negative, de orice fel. A fost și bine, a fost și rău că a fost așa. Crescând, mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri care se întâmplă în lume, pentru că nu mi-au fost niciodată explicate acasă. De asemenea, mi-a fost greu până acum câțiva ani să gestionez emoțiile negative puternice apărute în cei din jurul meu, lipsindu-mi antrenamentul.

Filip se întristează și apoi cere să i-o citesc din nou. Dorința de a înțelege e mai mare decât orice emoție. Plus că, din fericire, e încă la vârsta în care societatea nu a apucat prea mult să îi transmită că tristețea e ceva negativ, ceva rău, ceva grav. De fiecare dată când se întristează, îi amintesc că e un lucru bun în toată povestea asta. Îi spun așa: Continue reading “Bunătatea începe acasă.”