Dragostea-i o treabă de zi cu zi.

Nu cred în relații la distanță.

Poate nu-s de-ajuns de modernă, poate am o perspectivă îngustă asupra iubirii sau asupra relațiilor. Poate. Pentru mine, dragostea e o treabă de zi cu zi. E în mesele gătite împreună și-n ciondănirile stupide pe lucruri mici. Ea crește și renaște în prezență. E în rodia pe care ți-o desface el cu răbdare pentru că știe că-ți place s-o mănânci dar urăști să o cureți. E în hainele pe care le re-sortezi tu înainte de spălare pentru că el le-a sortat prost și ai renunțat de ceva vreme să-i mai spui asta. Dragostea se hrănește din toate serile în care aveți chef unul de altul chiar dacă sunteți obosiți și copilului i-a luat o veșnicie să adoarmă.

E despre cunoașterea exacta a stării celuilalt după felul în care i se aud pașii prin casă. E despre a urla din capătul celălalt al casei ”lasă frigiderul în pace că-i aproape miezul nopții” și este cu siguranță despre a citi cărți unul lângă altul seara în pat, făcând pariuri despre cine va adormi primul.

Dragostea-i o treabă de zi cu zi și nu cred în absența care aprinde flacăra, decât atunci când absența e de scurtă durată. La urma urmei, cum zicea Hannibal Lecter în Tăcerea mieilor, începem să râvnim ceea ce vedem zi de zi.