Mai mult, mai repede, mai bun, mai ieftin, mai nu știu cum

Mă tot uit la puiul ăsta de pisic care a ajuns cumva în casa și în sufletele noastre. Ne rugăm în fiecare zi să fie puternică și să crească mare și sănătoasă, așa cum merită orice pui, de orice fel, pe lumea asta. În căutările noastre de a afla ce o ajută și ce nu în perioada asta vulnerabilă, din discuțiile cu medicul veterinar și cu diverși oameni care au mai crescut pui atât de mici, un singur mare gând a ieșit la suprafață pentru mine:

Natura.
Omul.
Incapacitatea omului de a respecta natura și de a o lăsa să facă ceea ce știe ea cel mai bine să facă.

Cele mai multe rele pe lumea asta de aici vin. Nu toate. Doar prea multe. Natura le-a gândit pe toate într-un fel în care nu o să reușim vreodată decât să ne minunăm. Pe unele le înțelegem iar pe altele nu. Datoria noastră sacră este să le respectăm. Să credem în ele.

Un pui de pisică, abia născut, are cele mai multe șanse lângă mama lui, fix ca un pui de om. Pisica știe instinctiv ce să facă cu el. Laptele ei este perfect. Limba ei liniștitoare și aspră pe pielea și pe blănița lui este perfectă. Pentru liniștire, pentru eliminarea toxinelor, pentru orice durere de pe lumea asta. Nimic nu poate înlocui limba și laptele mamei pisicului. Așa cum nimic nu poate înlocui brațele mamei puiului de om. Așa cum nimic nu ar trebui să facă asta. Dacă am lăsa în pace natura, dacă nu am decide noi ce pui rămâne lângă mama lui și ce pui nu, dacă fiecare pui de pe lumea asta ar avea șansa lui de a crește lângă mama lui, știm cu toții că am trăi într-o lume mai bună.

Acțiunile noastre au consecințe. Dorința absurdă de mai mult, mai repede, mai ieftin, mai bun, mai nu știu cum, ne îngroapă pe toți cu zile. Mamele de pui de om au uitat cum să alăpteze pentru că au opțiuni care par mai facile.  Și nimic, dar nimic pe lumea asta nu va putea vreodată simula ceea ce natura creează. Niciun lapte praf de pe lumea asta, fie el de pisic sau de om, nu poate atinge decat un procent tare mic din ceea ce are nevoie puiul. Refuz să înțeleg nevoia asta a omului de a concura cu natura, de a o asupri, de a o înlocui atunci când nu e cazul, de a simula și a copia. Natura e perfectă și ne oferă tot ce avem nevoie pentru a trăi împreună cu ea. Dar noi vrem mereu mai mult, mai repede, mai bun, mai ieftin, mai nu știu cum. Ceea ce oricum e o iluzie și nimic mai mult. Căci nu există nimic mai bun decat ceea ce deja natura a gândit pentru noi, nici când vine vorba de laptele de mamă, nici când vine vorba de o roșie proaspăt smulsă din grădină.

Visez în fiecare zi la o lume plină de oameni care respectă natura, animalele, insectele și care încearcă să înțeleagă că toate se întâmplă cu un motiv. Și că mai mult, mai repede, mai bun, mai ieftin, mai nu știu cum nu ne ajută pe niciunul pe termen lung și poate cel mai puțin pe copiii noștri. Ne mor pădurile, ne moare planeta și noi nu ne mai săturăm de mai mult, mai repede, mai bun, mai ieftin, mai nu știu cum.

Visez că ne oprim. Visez că ne limităm poftele absurde și disperarea cu care consumăm. Visez și nu voi înceta niciodată să lupt pentru asta, cum pot și cum știu, să promovez asta și să încerc din răsputeri să trăiesc asta.

 

Leave a Reply