Om de bine. Carmen Ion

Am mai zis-o și o voi zice mereu. Orice, dar absolut orice îi poate face pe copii, tineri și adulți să citească mai mult, e treabă faină. Orice. Pentru că vorbesc excesiv despre cărți, pentru că le văd ca unul dintre cele mai frumoase instrumente de dezvoltare continuă, mi-a ajuns inevitabil la urechi vestea despre Boovie.

”BOOVIE® este un concurs de book-trailere (de aici și denumirea lui, o alăturare a termenilor book & movie), care se adresează liceenilor, dar și elevilor de gimnaziu din clasele a VII-a și a VIII-a și care a luat naștere din dorința unui profesor de a-i convinge pe elevi să citească mai mult. Scopul principal al festivalului este să promoveze cartea, ideea de a citi de bunăvoie şi de a-i ajuta pe tineri să-şi dezvolte toate tipurile de inteligenţă, precum şi diverse abilităţi de comunicare şi învăţare continuă.

Elevii participanți, alături de coordonatorii lor, au citit cărțile atribuite în urma tragerii la sorți si au realizat trailerele acestora. Anul acesta, cărţile selectate în concurs aparţin unor scriitori de limbă română, nu neapărat din România, dar care au origini române şi scriu în română sau ale căror cărţi au fost traduse ulterior în limba română. Pe parcursul celor trei zile de festival vor avea loc diferite activități dedicate elevilor dar și profesorilor cum ar fi întalniri cu scriitorii, workshop-uri și conferinte susținute de diferite personalități din mass-media, cultură și lumea cinematografiei.

Concursul va consta în vizionarea book-trailerelor în cadrul evenimentului în prezența juriului, printre criteriile de evaluare fiind interpretarea actoricească, scenografia, conceptul regizoral sau forța de persuasiune.”

Am stat de povești cu Carmen Ion, omul din spatele festivalului, profesorul care îndrăgește cărțile și care nu s-a lăsat până nu a găsit diferite metode, care mai de care mai creative, pentru a-i face pe elevi să vadă cărțile pe care le citesc din perspective diferite și să se îndrăgostească de actul de a citi în sine. Carmen este extrem de amuzantă, deschisă, caldă și cu o înclinație naturală spre a povesti.

Începem cu o întrebare clasică: cum a pornit totul? 

Project based learning. De aici a pornit totul. De la ideea asta.  Am stat o vreme și am gândit. Nu e ușor să vii cu ceva care să fie și interesant, să aibă legătură și cu limba și literatura română, să fi educativ, să fie tot ce trebuie, înțelegi tu. A pornit de la lumea așa cum e ea acum, cu bloguri, cu Instagram, cu muzica celor de la Fără zahăr.

Și de la faptul că nu mai vreau caracterizare de personaj. Nu mai vreau clasicele și obositele metode de învățare, care nu-i forțează să se bage în pielea personajului. Am constatat că singura modalitate de a înțelege logica unui roman este să percepi afectiv și empatic, adică emoțional. Primul pas este cel emoțional. Dacă nu au fost generate sentimente, nu ai citit de fapt, nu ai fost acolo. Tot ce înseamnă bibliografie școlară atrage automat distanța, din principiu. Că așa suntem noi ca oameni: ce e obligatoriu, ne ține la distanță. De cele mai multe ori nu dăm o șansă autentică lucrurilor pe care le facem obligați.

Încercând să îi apropii pe copii de text, am căutat mai multe variante.  Am testat variante precum ”Dacă X ar fi prietenul tău, l-ai vrea ca prieten? Felix, spre exemplu, din Enigma Otiliei.” Când facem referate clasice la limba română, creierul funcționează dar sufletul e în stand-by. Așa că prin astfel de întrebări am încercat să le schimb un pic perspectiva asupra personajelor, să îi fac să simtă. Când reușești să treci de faptul ce cineva e un personaj și găsești o cale să îl aduci în viața ta, înțelegi altfel toată opera.

Am mai făcut și rezumatul cu jucării. Am adus 40 de jucării, am împărțit clasa în două grupe, fiecare a ales 20 de jucării și au făcut rezumatul sub forma unei scene de teatru cu jucării. Din aproape în aproape am ajuns spre ceea ce avem azi.

Care e filozofia de viață a omului din spatele Boovie? După ce valori și principii acționează Carmen Ion?

Am două valori absolut fundamentale. Verticalitatea și adevărul. Acum mulți ani, mai bine de 20, am descoperit că proverbul acela care poate fi considerat aproape emblematic pentru filosofia poporului român, ”capul plecat, sabia nu-l taie” are de fapt și o continuare. De care eu habar nu aveam. ”Capul plecat, sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”. Am avut o revelație în momentul acela, Ana. Mi-am zis ”băi, cum e posibil să ignorăm tocmai partea cea mai importantă?” Este prima lecție pe care o fac la clasa a 9 a și de multe ori elevii nici nu înțeleg ”cum adică nici soarele nu-l vede?” Le este greu să perceapă pentru că este atât de departe de realitatea pe care o văd în jurul lor.

Mă gândeam în tinerețe că a lupta așa pentru niște valori face parte din natura mea revoluționară și că va dispărea odată cu vrema. Nu dispare. E bine ancorată înăuntrul meu. Verticalitate e pe primul lor pentru mine, iată.

Legat de adevăr, știm bine că spunerea lui nu e întotdeauna varianta cea mai ușoară. De la o vârstă încolo, e chiar indicat să spui adevărul, nu de alta, dar chiar uiți ce ai spus. Adevărul se ține minte mai ușor, că îl știi, minciunile mai greu. E complicat să te încurci în minciuni. Prefer adevărul.

Mai am cultul prieteniei și al bunăvoinței printre valori iar credința mea fundamentală, care pe undeva înglobează totul, este acela că OMUL ESTE PERFECTIBIL. Omul poate deveni în fiecare secundă a vieții lui. Important este să conștientizeze că e perfectibil, că poate face ceva cu el însuși. Din cauza asta cred că una dintre expresiile pe care le detest cel mai tare este ”ce să-i faci, asta e”. ”Asta e” – resemnarea asta mioritică, fioroasă, îngrozitoare, extrem de enervantă. E la îndemâna ta mereu să faci ceva. Până în ultima clipă.

Împărtășesc complet această credință fundamentală. Mulțumesc pentru formularea ei atât de clară și de esențială. Mai cer doar o recomandare, acum spre final. Două de fapt. Carte și film. 

Am acum în față, în timp ce povestesc cu tine, biblioteca mea. E făcută după capul meu, am muncit fizic la ea vreo 3 luni împreună cu omul care a făcut-o. Lucram așa, câte puțin, seara, când puteam amândoi. Am pus în ea atât de multe cărți care m-au atins, cărți despre care aș putea vorbi la nesfârșit.

Voi vorbi despre cea mai recentă carte care m-a atins: Zuleiha deschide ochii. Stăteam și mă gândeam cât de greu ajunge din păcate o carte de genul acesta la noile generații, pentru motivul că nu mai au reperele istorice care să îi facă să empatizeze cu personajele. Înainte de cartea asta, acum vreo 2 ani, mi-a plăcut nespus de mult Un bărbat pe nume Ove. Săptămâni întregi, conducând spre școală sau spre diverse lucruri pe care le aveam de făcut, eu scriam în capul meu versiunea feminină a acestei cărți. Viața privită din perspectiva femeii care a stat lângă Ove. Chiar m-a marcat tare de tot.

În ceea ce privește filmele, m-a impresionat Vârsta inocenței. Societatea americană, la sfârșit de secol 19, extrem de încorsetată, cu reguli care își pun amprenta inclusiv pe viața privată a omului. Cadrele, felul în care sunt filmate, subliniază foarte bine mesajele subliminale ale filmului. Vârsta asta a inocenței e cu dublu sens, pe de o parte avem personajul principal feminin, care crede în bunătatea omului și care trăiește așa, într-o bulă foarte frumoasă. Pe de altă parte, avem sensul metaforic, unde nu este nimic inocent. M-a impresionat mult acest film pentru felul în care bunătatea și încrederea pe care ți le acordă cineva pot fi și distructive și să îți anuleze sensul de profunzime al existenței. Sună complicat, dar ideea de bază e că uneori oamenii folosesc bunătatea și inocența pentru a-i manipula pe alții, acei alți ajungând să își rateze viața. E o poveste despre dragoste și datorie, îți lasă un gust ușor amar, dar filmul e excelent.

Ea este Carmen și acesta este festivalul Boovie. Vă invit cu drag să-i urmăriți aici. La cât mai multe cărți citite și la cât mai mulți tineri implicați!

Să ne fie de bine.

 

 

 

Leave a Reply