Treaba cu fericirea

Dacă îi întrebi pe budiști, fericirea înseamnă evitarea suferinței. Dacă îl întrebi pe câinele nostru, fericirea înseamnă un os cu ceva carne pe el, ros lângă oamenii tăi, în sânul haitei tale. Dacă mă întrebi pe mine, fericirea e glasul copilului meu. Orice zice, oricând, oricât.

În toate momentele de fericire, normalul îmi părea prea puțin iar excesul îl resimțeam tot timpul prea târziu. Ăsta mi-a fost ritmul, de când mă știu. Până la nașterea lui Filip. De atunci trăiesc într-un exces continuu. De oboseală, de râsete, de griji, de strâns jucării și haine, de pupat și de iubit.

Channing Pollock zicea cândva că fericirea este o stație între prea puțin și prea mult. Așa o fi. Eu nu știu să iubesc cu măsură oricum și nici să fiu fericită cu măsură. Din cauza asta am tahicardie des. Medicul vrea să-mi reducă din bătăile inimii, pe mine mă interesează doar să bată cu sens.

Nu am o definiție pentru fericire și nici nu caut. Așa cum nu caut fericirea și nu o pun în niciun ideal, vis sau plan măreț. Dacă ea nu e în lucruri banale, atunci nu-i în nimic. Dacă nu-i în mine, nu-i în nimic. Nimic extern nu-mi poate condiționa în vreun fel fericirea. Acesta este cel mai mare ”a-ha moment” al vieții mele ca adult. Nicio carte, niciun om, nicio excursie, nicio rochie nu mă poate face fericită. Fericirea mea e doar pe umerii mei. Ce greutate și ce ușurare!

Nu simt fericirea în fiecare zi, pentru că sunt om. Nu cred că viața ar trebui să fie despre căutarea fericirii pentru că viața e făcută să fie cu de toate. Cu disperare, cu bucurie, cu furie, cu calm. Căutarea fericirii e o presiune inutilă, prea mare pentru orice fel de umeri. Nu simt fericirea zilnic, pentru că nu sunt atentă la ea zilnic. Dar o simt adesea și o pot numi mereu atunci când privesc înapoi. O găsesc în sute de lucruri și de momente mici, cel mai definitoriu până acum fiind glasul copilului meu.

Mi-ar plăcea să știu cum stă treaba cu fericirea pentru voi. Ce vă face cu adevărat fericiți? Nu ce vă relaxează, nu ce vă binedispune, nu ce vă face să vă simțiți utili sau valoroși, împliniți sau liniștiți. Ce vă face fericiți. Ceva ce vă umple inima dincolo de cât poate ea duce și vă face să respirați adânc ca să dureze cât mai mult.

Pentru asta și pentru că urmează 1 iunie, ziua celor mai frumoși oameni, copiii, vă propun un concurs. Voi faceți doi pași simpli și rapizi și ați intrat în concurs, iar mai apoi oamenii frumoși de la Cartemma trimit câștigătorului cele două cărți de mai jos.


Ambele cărți sunt scrise și ilustrate minunat. Sunt publicate și livrate în România de către Cartemma, un univers frumos al cărților pentru copii (dar și pentru oameni mari), pe care vă invit cu drag să îl descoperiți aici.

Nu vă lăsați păcăliți de faptul că cele două cărți sunt pentru copii. Sunt perfect capabile să pună pe gânduri orice adult care e dispus să le cunoască. Tratează subiecte precum prietenia, generozitatea, bunătatea, nostalgia după zile, oameni și lucruri pierdute dar mai presus de toate, ambele cărți ne amintesc cât de simplă este, de fapt, fericirea.

Fericirea este o vulpe, scrisă de Evelina Daciute, impresionează prin prietenia atipică și extrem de frumoasă dintre un băiat și o vulpe și prin conversațiile pline de sens pe care cei doi le poartă, în încercarea băiatului de a înțelege viața, cu tot ce vine ea la pachet. În căutarea zilei de ieri, scrisă și ilustrată de fantastica Alison Jay, ne prezintă și ea fericirea tot din perspectiva unui copil, un băiețel care a trăit o zi atât de frumoasă încât vrea să se întoarcă mereu la ziua respectivă. O conversație cu bunicul său îi deschide ochii asupra miracolelor ce îl pot aștepta în fiecare altă zi a vieții lui de băiețel curios și inteligent.

 

CONCURS:

Pasul 1: Vă întoarceți la postarea de pe Facebook  (atenție, musai postarea de pe pagina mea personală sau de pe pagina Flori, fete sau băieți, pentru că nu pot urmări ce comentați la alți oameni care au dat share) și lăsați un comentariu în care ne spuneți cum stă treaba cu fericirea pentru voi. Poate fi un cuvânt, pot fi 15 propoziții. Fiecare simte diferit.

Pasul 2: Share-uiți acest articol pe pagina voastră personală, ajutând astfel ca un număr cât mai mare de oameni să afle despre aceste două cărți minunate.

Atât.
Concursul este valabil timp de două săptămâni, extragerea va avea loc Duminică, 26 mai. Voi publica aici și pe Facebook rezultatele extragerii, iar mai apoi veți primi cărțile acasă direct de la Cartemma.

Abia aștept să aud cum stă treaba cu fericirea pentru voi.
Să ne fie de bine.

3 Replies to “Treaba cu fericirea”

  1. Si pt mine a fost tot un”aha moment” cand mi-am dat seama,citind un articol, ca fericirea mea e treaba mea si nu a altora. A fost cum spui tu, o usurare, pt ca nu mai eram responsabila de nefericirea altora, dar o mare responsabilitate pt mine insami. Si totusi, ce bine e sa iti reduci asteptarile din partea celorlalti! Sa stiu ca daca acum ma simt trista, nu e pt ca celalat nu a facut ce vreau eu, dar pt ca ma simt poate abndonata, ca am o rana de abandon de care trebuie sa ma ocup, sau poate ca una din nevoile mele nu e satisfacuta si trebuie sa ma ocup de ea. Fericirea pt mine inseamna acceptare. Acceptare ca pot sa fiu trista, ca pot sa fiu dezgustata sau nervoasa, pt ca toate astea sunt semnale ca trebuie sa ma ocup de mine. Si constiinta ca in tot ce ne inconjoara, in fiecare zi , exista 100% macar un lucru bun pt suflet. Fie el si un pahar de apa cand ne e sete. Iar vocea copiilor este una din cele mai cristaline si pure ape pt suflet. Asa cum e si vocea omului pe care il iubesc. Si rasul cu pritenii. Si placerea de a darui. Si aici am avut un aha moment,pt ca atunci cand daruiam ceva asteptam reactia celuilalt. Ori mi-am dat seama ca asta nu mai e treaba mea. Celalalt pote fi la fel de incantat ca mine sau poate sa fie dezamagit, dar placerea mea de a cauta, de a ambala si oferi ,ca e un cadou sau ca e un sfat, o vorba, ramane
    As zice deci ca fericirea e acceptare si constiinta( minte si simturi deschise)

    1. Ce frumos ai spus! E un drum lung până la realizarea acestui lucru, cum că fericirea ta e strict treaba ta. E lung și nu e ușor. Nu știu mulți oameni care să-l fi parcurs până la capăt, indiferent de vârstă. Mi-a plăcut mult exemplul tău cu cadoul și oferirea unui zâmbet. Am mai învățat ceva. Mulțumesc!

    2. A, încă ceva. Elena, ai dat un răspuns minunat. Ar fi păcat să nu se bucure mai multă lume de el și ar fi păcat să nu intre și în concurs pentru cele două cărți frumoase tare. Îți sugerezi, dacă vrei, să copiezi răspunsul tău și pe Facebook ca și comment la postul cu articolul, ca să intre în concurs Cartemma. 🙂

Leave a Reply