3 povești cu tâlc pe care mi le amintesc mereu

De când mă știu, mi-au plăcut poveștile. Mi-au plăcut nopțile pline de povești de groază în jurul focului, adolescentă fiind. Mi-au plăcut mereu poveștile cu tâlc pe care le-am folosit de atâtea ori ca trainer pentru a ilustra diferite idei. Și, bineînțeles, îmi plac poveștile pe care i le citesc fiului meu în fiecare zi.

Știu multe povești pe de rost și nu mai știu despre niciuna de unde a venit. Le simt pe toate ca și cum le-aș fi auzit cândva, demult, la gura sobei. De altfel, așa le-am învățat pe toate. Din om în om. Din creier în creier și din suflet în suflet.

Las mai jos trei povestioare cu tâlc, care mie una îmi revin adesea în minte, în diferite situații și pe care le-am găsit mereu a fi minunate.

Povestea lupilor

“O luptă teribilă se dă înăuntrul meu”, îi spuse un om bătrân fiului său.
“E o luptă între doi lupi. Un lup este tare greu de dus. E plin de furie, de invidie, de regrete, este plin de invidie și de aroganță, își plânge mereu de milă, se simte vinovat adesea, inferior, plin de ego și de minciuni. Celălalt lup e tare bun. E însăși bucuria, pacea, dragostea, speranța, liniștea și bunătatea. E plin de empatie, bunăvoință, generozitate, adevăr și compasiune. Dacă nu mă înșel, aceeași luptă se dă acum și în interiorul tău.”

Fiul a stat pe gânduri un minut după care a întrebat: “Care lup câștigă?”

Bătrânul a răspuns simplu “Cel pe care îl hrănești.”

Bătrânul samurai

Lângă Tokyo trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în arta budismului Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile sale de a instiga la luptă şi pentru invincibilitatea sa. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l provoace la luptă pentru a-şi mări faima.

Toţi elevii erau împotriva confruntării,  dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe adversar. A aruncat câteva pietre în direcţia sa, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare. Câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul a rămas impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat. Decepţionaţi că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, elevii l-au întrebat:

”Cum aţi putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu v-aţi luptat chiar dacă ştiaţi că aţi fi pierdut, în loc să vă expuneţi laş în faţa tuturor?”

”Dacă vine cineva la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul?” întrebă samuraiul.

”Celui care ţi l-a oferit” replică unul dintre discipoli.

”La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie”, spuse maestrul. ”Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”

Mama, copilul și zahărul

O mamă îngrijorată pentru sănătatea copilului său, pe care nu îl putea opri nicicum din mâncat zahăr, a decis să meargă cu fiul la un mare înțelept din zonă. Îi spune care-i necazul și apoi adaugă:

”Ajută-ne, mare înțelept. Fiul meu te apreciază, poate pe tine te va asculta.
”Bine. Voi discuta cu el. Dar nu acum. Reveniți peste o săptămână.”

Așa au și făcut. Au revenit după o săptămână, înțeleptul a luat băiatul deoparte, a discutat cu el iar băiatul a înțeles și a promis că se va opri din mâncat zahăr. Mama, ușurată și fericită, i-a mulțumit înțeleptului și i-a mai pus o singură întrebare.

”Nu vă supărați că întreb, dar de ce a trebuit să revenim după o săptămână? Cum de nu ați putut să îi spuneți toate aceste lucruri când am venit prima dată?”

”Pentru că săptămâna trecută eu încă mâncam zahăr” a răspuns înțeleptul.

Să ne fie de bine.

 

Leave a Reply