De ce nu nu mă despart de cărți

Am rearanjat biblioteca zilele trecute. Fac asta din când în când. De obicei o fac doar pentru relaxare. De data asta mi-am propus să pun deoparte cât mai multe dintre cărți pentru a le dona. Nu mi-a ieșit. Îmi iese cu hainele, îmi iese cu tot felul de accesorii și aparatură de bucătărie și cu variate alte lucruri pe care nu le mai folosesc. Cu cărțile nu mi-a ieșit deloc.

Mi-au trecut prin mâini cărți pe care nu le mai băgasem în seamă de foarte multă vreme. Pe unele dintre ele le citisem prima dată în facultate.  Altele au fost citite în liceu. Altele chiar mai devreme. Mă așteptam să îmi fie ușor să mă despart de ele. La urma urmei, nici pe ele nu le-am mai ”folosit” de ani buni. În schimb, am descoperit un atașament mai profund față de ele decât mi-am imaginat. Spre exemplu, Diplomația lui Kissinger. Nu e o carte pe care o voi mai citi vreodată. Dar a fost cartea mea preferată dintre toate lecturile din facultate. Am pus mâna pe ea și instant mi-au revenit amintiri pe care nimic altceva nu cred că le poate reactiva. Am răsfoit-o și literalmente am fost din nou studentă, ascunsă bine într-un scaun incomod din trenul Cluj- Timișoara, Săgeata Albastră, sorbind fiecare pagină scrisă de Kissinger.

Am răsfoit-o vreme îndelungată, așa cum răsfoiesc de multe ori alte și alte cărți, nu pentru ele însele ci pentru vremurile în care le-am citit prima dată. Pentru toate amintirile pe care le poartă. Relația mea cu cărțile e însăși viața mea. Am citit mereu, de când mă știu, astfel că fiecare carte din biblioteca mea poartă cu ea o perioadă, un om, un set de mirosuri, o bucurie sau o tristețe. Le răsfoiesc ca și cum aș răsfoi un album cu poze. Mă uit prin ele și oameni și locuri și idei ies la suprafață. Unele mai recente, altele demult pierdute.

Toate amintirile acestea sunt deja în mine, poate o să ziceți. Așa este. Bineînțeles că așa este. Dar știm cu toții cum memoria are tot mai des nevoie de sprijin. Cel puțin după o vârstă sau după un anumit număr de copii. Iar eu cu siguranță nu sunt pregătită să mă despart de cărțile mele. Poate cândva oi fi. Deocamdată mă uit la ele toate și-mi văd viața toată, toată.

Să ne fie de bine.

 

Foto: National Book Tokens – Read for Good

 

 

Leave a Reply