Om de bine. Diana Buluga

Într-o perioadă tumultoasă a vieții mele, acum ceva ani, am dat întâmplător peste un anunț care vorbea despre un Atelier de teatru și improvizație. Era vorba de un curs recurent, în fiecare luni seara, unde mergeai și învățai diferite metode și trucuri care foloseau teatrul spre a te dezvolta și a ieși din zona de confort. Asta așa, în mare. A fost, evident, mult mai mult de atât. A fost, pentru mine, o oază de bucurie și de inspirație, un loc în care am avut multe aha-moments, unde am râs mult, am ascultat și am observat, am cunoscut oameni faini și am învățat multe despre mine.

Tot acolo am cunoscut-o pe Diana, ea fiind una dintre persoanele care organiza și conducea atelierul. Mi-au plăcut mult dezinvoltura și căldura ei, încă de la început. În toată exuberanța și în toată libertatea ei de mișcare, mi-a părut totuși cumpătată și plină de bun-simț. Ceea ce nu e puțin lucru. Atelierul a fost plin de exerciții și activități care m-au pus în situații inedite și m-au scos din zona de confort. Dacă a fost așa pentru mine, eu fiind de bine de rău obișnuită de ani de zile să fiu în fața oamenilor, să prezint, să mă expun, să comunic, îmi imaginez că pentru alții a fost și mai intens. În orice caz, o experiență pe care o recomand cu drag oricui, oricând.

M-am bucurat mult că Diana a acceptat să răspundă câtorva întrebări legate de proiectele ei dar și de felul în care vede ea viața. După cum am spus-o de atâtea ori, unii de la alții învățăm, unii de la alții ne inspirăm. Prin proiectele sale, Diana face lucruri tare bune și frumoase pentru societate. Oricine a lucrat vreodată pe cont propriu, oricine a lucrat vreodată în, cu sau pentru un ONG știe că nu e ușor.

Ce mai faci tu, Diana, care sunt proiectele tale în prezent?

Mă bucur de primăvară, de soare și de culorile din jurul meu. Nu sunt neapărat sensibilă la vremea de afară, dar recunosc că am mai mult spor când e cald și luminos în jurul meu. Lucrez, în momentul de față, la planificarea programului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, care anul acesta se va extinde la nivel național. Vom merge, pe lângă cele 6 spitale din Cluj-Napoca, în Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea. Ceea ce mă face să fiu destul de emoționată și nerăbdătoare. Încerc să am totul planificat din timp, astfel încât să iasă lucrurile bine. Pe lângă asta, pregătim 4 inițiative foarte simpatice, prin concursul de proiecte Com’On Cluj, unde ne bazăm pe voturile comunității. Suntem în discuții și cu mai multe școli din județul Cluj pentru a extinde programul de educație non-formală în zonele cu acces limitat la cultură. Iar zilele următoare voi începe o rezidență artistică într-o școală din Cluj, la invitația Centrului Cultural Clujean, în cadrul proiectului Arta în joacă. Și, bineînțeles, îmi joc cu drag și poftă spectacolele de la Teatrul Național. Aș putea spune că fac ce-mi place, nu?

Cum ai ales teatrul și mai apoi cum de ai ales calea antreprenoriatului, a înființării unei organizații și a unor proiecte proprii? Ce a fost greu, ce a fost ușor?

Pasiunea pentru teatru mi-am descoperit-o prin clasa a X-a, pe când făceam parte din trupa de teatru a liceului. Ceea ce inițial privisem ca o evadare de la orele de mate, fizică și chimie, s-a transformat în meserie. A fi pe scenă înseamnă și acum o evadare din cotidian, o formă prin care am libertatea deplină de a transforma imaginația în realitate.

În același timp, iubesc teatrul pentru multiplele funcții pe care le are. Toate proiectele în care m-am implicat ulterior – sociale, comunitare sau educaționale – au avut ca punct de plecare arta teatrului.

Înființarea Asociației Create.Act.Enjoy a venit ca un pas firesc la scurt timp după terminarea facultății, într-un context comun – lipsa locurilor de muncă pentru absolvenții de facultăți vocaționale și dintr-o dorință comună – de a lucra în domeniile pentru care ne-am pregătit (actorie, regie, fotografie). Cu timpul, am început să mă dedic, la Create.Act.Enjoy, proiectelor axate pe îmbunătățirea calității vieții prin accesul la actul cultural – fie că vorbim de pacienții din spitale, elevii de liceu sau adulții cu care lucrez în cadrul atelierelor de dezvoltare personală. Cred că e foarte important să investim timp și energie în educație, pentru a culege roadele mai târziu. Iar astea sunt domeniile în care eu simt că pot produce anumite schimbări, în momentul de față.

E foarte ușor să visezi, să fii creativ și să faci planuri. Greutatea apare în momentul în care cauți soluții pentru a-ți pune planurile în practică. Trăim într-o țară în care cultura este subfinanțată, iar implicarea civică abia acum se învață. E îmbucurător că încep să apară investiții ale sectorului privat în activitatea ONG-urilor, dar e un proces lung și precaut. Și toate astea duc la a nu-ți permite să ai angajați permanenți într-un ONG, ci doar colaboratori project based, ceea ce iarăși poate să afecteze continuitatea și extinderea activității tale.

Mulțumesc mult pentru răspunsurile tale sincere. Care e filosofia ta de viață, Diana? Ce te ajută să iei decizii, după ce te ghidezi, mai ales în momente grele? 

Uite, întrebarea asta a venit într-un moment foarte potrivit! Sunt într-un punct în care am decis că am nevoie de mai mult echilibru în viața mea. Adică, să-mi dedic mai mult timp mie și să accept că a spune „nu” nu vine la pachet cu o tragedie. Asta m-a ajutat să fiu mai selectivă cu oamenii cărora le dedic timpul meu, cu numărul de task-uri pe care mi le asum sau cu activitățile în care îmi investesc energia.

Am crezut mult timp că a munci e totul. Cred în continuare că e nevoie de dedicare și implicare, dar orele lucrate trebuie contrabalansate cu relaxare, călătorii, stat degeaba sau orice altceva care te încarcă și te face fericit. Și mai cred că trebuie să îți definești scopul foarte clar, chiar dacă el se poate modifica, în timp. Pentru mine e important să știu „de ce fac asta”. Iar dacă nu găsesc un răspuns, înseamnă că e o problemă și că poate mi-ar fi mai bine să renunț la lucrul respectiv.

Când sunt nevoită să iau decizii mă bazez pe instinct, oameni apropiați și un somn bun. Iar dacă e să vorbim despre filosofii de viață, fac tot posibilul să pot spune la final „da, am dat tot ce am avut mai bun”. Zicala aia cu „fii cea mai bună versiune a ta”, chiar dacă pare un clișeu, mie mi-a fost de folos de-a lungul vieții.

Cumva subsumat filosofiei de viață, care sunt valorile tale de bază și cum le transpui în viața de zi cu zi? Acele valori pe care, dacă vei avea copii, ai vrea categoric să le dai mai departe.

Ar fi, în primul rând, valorile moștenite de la părinții mei și pe care mi-ar plăcea să le dau mai departe – corectitudinea, transparența și sinceritatea. Când lucrurile sunt clare de la început, chiar dacă pot părea brutale, pe termen lung îți vor aduce liniște și echilibru. Apoi, ar fi empatia – atât de necesară în vremuri ca astea de acum.

Perseverența, încăpățânarea (constructivă) și curiozitatea sunt și ele elemente care mă definesc și pe care le consider importante.

Într-un final, împărtășește cu noi cum te relaxezi. Ce te ajută după o zi grea sau dacă te cuprind anxietățile de orice fel. Și dacă tot suntem la acest capitol, poate ne împărtășești și o carte preferată și un film drag tare.

Mă relaxează foarte mult călătoriile, să cunosc culturi diferite și să explorez, în special, orașe noi. Dar, cum nu-mi permit să plec într-o călătorie la fiecare final de zi (ce bine ar fi!), mă recompensez cu cititul, mersul la sală, ieșirile cu prietenii, un film bun sau ispita vreunui serial cu mai mult de 3 sezoane.

Am terminat de citit de curând tetralogia Elenei Ferrante – Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei care rămân, Povestea fetiței pierdute. Chiar dacă am deschis primul volum cu gândul că e un bestseller și s-ar putea să fiu dezamăgită, m-a cucerit modalitatea complexă, sinceră și brutală – pe alocuri, prin care sunt portretizate psihicul feminin și relația de prietenie dintre cele 2 personaje principale.

La capitolul filme stau un pic mai prost pentru că nu am avut timp în ultima vreme să văd foarte multe, dar abia aștept să merg la documentarul Distanța dintre mine și mine, despre poeta Nina Cassian.

Ea e Diana. Ca toți oamenii frumoși pe care i-am întâlnit până acum, are nevoie de scop, de sens pentru a putea face ceea ce se pricepe cel mai bine să facă. Vă invit cu tot dragul să o urmăriți aici  pentru că, împreună cu colegii ei, are proiecte tare faine. Să aduci arta aproape de viața de zi cu zi, să folosești arta pentru a ajuta oamenii, înseamnă să faci mult bine. Și de bine avem mereu nevoie.

Să ne fie de bine.

 

Foto: Bogdan Botaș

Leave a Reply