Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie

Într-o lume care se mișcă mai repede decât cel mai bun schior pe pârtie, unde oamenii vin și pleacă într-un ritm amețitor, unde telefoanele rezistă 2-3 ani, ceea ce e mult mai mult decât unele relații de amor, este o adevărată minune să te uiți în jurul tău și să realizezi că încă ai în viața ta, într-o formă sau alta, un om pe care îl poți numi prieten din copilărie. Un om care te știe de când erai țânc, care te-a văzut trecând prin pubertate, devenind adolescent și alunecând încet, încet spre maturitate. Un om care ți-a văzut și coșurile de pe fața de adolescent dar și cicatricile din sufletul de adult.  Un om care ți-a rămas prieten dincolo de drame și de certuri, dincolo de greșeli și de cuvinte aruncate cu furie. Un om care practic te-a iertat de mai multe ori decât știi tu și care ți-a păstrat un sertar în mintea lui pentru totdeauna. 

Într-o lume în care toți oamenii caută sens și iubire, într-o formă sau alta, suntem norocoși noi toți cei care avem rucsacul plin doldora de amintiri care mai de care mai puternice și mai frumoase, pe care uneori o simplă melodie auzită într-un bar sau într-un magazin ni le poate activa. Auzi Cargo și îți amintești de un concert din Timișoara la care ai ajuns incognito. Auzi Tracy Chapman și îți vin în minte instant toate după-amiezele leneșe în care ai zăcut pur și simplu la tine sau la ea/ el în cameră și ați ascultat muzică și ați povestit cu orele, căci pe atunci timpul era cu adevărat o noțiune extrem de abstractă. Îți amintești de baruri și de cafenele în care intrai pe lumină și din care ieșeai pe întuneric. Sau invers.

Undeva în mijlocul fumatului în toaletele școlii, în mijlocul berilor ieftine și al serilor pline de chitară și de poezie, undeva între căzăturile de pe sania condusă cu o viteză mult prea mare, chiulitul de la diferite ore și jocurile din fața sau din spatele blocului s-a întâmplat, pe nesimțite, unul dintre cele mai faine lucruri din viața asta: prietenia.

Poate că nu au arătat pentru voi toți copilăria și adolescența așa cum le-am descris mai sus. Poate că prietenia s-a legat în mijlocul serilor de discotecă sau mult mai simplu de atât: pe băncile școlii. Poate că a arătat diferit pentru fiecare dintre noi, dar sunt convinsă că se simte la fel. Sunt convinsă că simțim cu toții căldură în întregul corp când ne gândim chiar și numai o clipă la fața celui care reprezintă, pentru fiecare dintre noi, cele de mai sus. Cu toții ne surprindem zâmbind citind aceste rânduri. Cu toții avem în minte clar omul căruia am vrea să îi spunem acum mulțumesc. Mulțumesc pentru amitirile minunate pe care niciun prieten, niciodată nu ni le mai poate oferi pentru că maturitatea-i diferită. Mulțumesc pentru toate riscurile asumate în prietenia asta ce durează de o viață de om. Mulțumesc pentru că poată fața prieteniei în cel mai adevărat sens al ei. Mulțumesc pentru că lumea întreagă e mai ușor de înfruntat doar fiindcă el sau ea trăiește undeva acolo în lumea asta mare.

Mulțumesc.

Să ne fie de bine.

Leave a Reply