Om de bine. Dana Vaida

Cu cât povestesc cu mai mulți oameni de bine cu atât cred mai tare că totul se întâmplă cu un motiv. Oameni precum Dana, care pentru mine a însemnat tare mult într-o anumită perioadă a vieții mele și care sunt convinsă că are același impact asupra multor părinți din Cluj, au ales aproape întâmplător să facă ceea ce fac. Nu e prima care îmi spune asta. La fel de întâmplător am ajuns la ea, pentru prima dată în viața mea, atunci când am aflat că sunt însărcinată. Acum, că mă uit cumva la imaginea de ansamblu și văd cât de multe dintre aceste interacțiuni au fost și sunt aparent întâmplătoare, încep să cred tot mai tare, după cum spuneam, că totul se întâmplă cu un motiv.

Nu puteam avea un medic mai bun alături de mine pe parcursul sarcinii și mai apoi în timpul nașterii. Dincolo de încrederea deplină în competențele ei ca medic (care pentru mine este esențială), a răspuns tuturor grijilor și întrebărilor mele (care nu au fost deloc puține) cu răbdare și siguranță, de fiecare dată. Continue reading “Om de bine. Dana Vaida”

De ce nu nu mă despart de cărți

Am rearanjat biblioteca zilele trecute. Fac asta din când în când. De obicei o fac doar pentru relaxare. De data asta mi-am propus să pun deoparte cât mai multe dintre cărți pentru a le dona. Nu mi-a ieșit. Îmi iese cu hainele, îmi iese cu tot felul de accesorii și aparatură de bucătărie și cu variate alte lucruri pe care nu le mai folosesc. Cu cărțile nu mi-a ieșit deloc.

Mi-au trecut prin mâini cărți pe care nu le mai băgasem în seamă de foarte multă vreme. Pe unele dintre ele le citisem prima dată în facultate.  Altele au fost citite în liceu. Altele chiar mai devreme. Mă așteptam să îmi fie ușor să mă despart de ele. La urma urmei, nici pe ele nu le-am mai ”folosit” de ani buni. Continue reading “De ce nu nu mă despart de cărți”

5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.

Zi de zi interacționez cu oameni necunoscuți. Și bănuiesc că nu sunt singura. Toți cumpărăm o pâine, fie ea albă, neagră sau fără gluten. Toți ajungem pe la farmacie din când în când, vrem nu vrem. Practic, trăim într-o comunitate, că-i mai mică sau mai mare. Unora ne plac mult aceste interacțiuni zilnice cu diferiți oameni, altora mai puțin și altora ne sunt pur și simplu indiferente. În orice categorie ne-am situa, sunt câteva lucruri pe care noi cu toții le putem face pentru a avea un trai mai bun și mai frumos atunci când căile ni se intersectează. Lucruri care nu costă nimic și care totuși au valoare mare.

1.  Spațiu personal când stăm la coadă. 

Românii stau mult la coadă. Asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Continue reading “5 lucruri care ne fac sa trăim mai ușor unii cu alții. Partea întâi.”

Băieția

Fiecare plimbare pe care o facem în familie, fie ea de 10 minute sau de 5 ore, se lasă cu colecții impresionante de pietre în buzunare, bote în mâini și noroi pe picioare. Filip nu poate rezista niciunei pietre, niciunui băț și în mod sigur nu poate rezista săritului în bălți, cât or fi ele de adânci sau de murdare. Ba chiar, cu atât mai bine dacă sunt murdare și adânci.

Mi-a luat o vreme să mă acomodez cu casa plină de compactoare, buldo-excavatoare, buldozere, cupe de încărcare și descărcare, motostivuitoare, tractoare forestiere, tractoare de câmp, betoniere, basculante și picamere. Mi-a luat o vreme și mai lungă să mă obișnuiesc cu murdăria constantă și cu cantitatea impresionantă de pietre pe care le tot găsesc prin casă. De-o vreme, mă obișnuiesc și cu râsete zgomotoase și satisfacție supremă după fiecare pârț, râgâit sau pișu care ajunge prin locuri pe unde n-ar avea ce căuta. Continue reading “Băieția”

Om de bine. Diana Buluga

Într-o perioadă tumultoasă a vieții mele, acum ceva ani, am dat întâmplător peste un anunț care vorbea despre un Atelier de teatru și improvizație. Era vorba de un curs recurent, în fiecare luni seara, unde mergeai și învățai diferite metode și trucuri care foloseau teatrul spre a te dezvolta și a ieși din zona de confort. Asta așa, în mare. A fost, evident, mult mai mult de atât. A fost, pentru mine, o oază de bucurie și de inspirație, un loc în care am avut multe aha-moments, unde am râs mult, am ascultat și am observat, am cunoscut oameni faini și am învățat multe despre mine.

Tot acolo am cunoscut-o pe Diana, ea fiind una dintre persoanele care organiza și conducea atelierul. Mi-au plăcut mult dezinvoltura și căldura ei, încă de la început. În toată exuberanța și în toată libertatea ei de mișcare, mi-a părut totuși cumpătată și plină de bun-simț. Ceea ce nu e puțin lucru. Atelierul a fost plin de exerciții și activități care m-au pus în situații inedite și m-au scos din zona de confort. Dacă a fost așa pentru mine, eu fiind de bine de rău obișnuită de ani de zile să fiu în fața oamenilor, să prezint, să mă expun, să comunic, îmi imaginez că pentru alții a fost și mai intens. În orice caz, o experiență pe care o recomand cu drag oricui, oricând. Continue reading “Om de bine. Diana Buluga”

Carte musai de citit de către noi, cu toții

Cartea asta, de vă zic astăzi de ea, musai de citit. De noi toți. O să ziceți că exagerez, dar ca să fim cinstiți, despre o singură altă carte am mai spus până acum că ar trebui să fie citită de TOAAATĂ lumea. Restul, sunt așa, pe gusturi și pe chef. Despre cartea cu pricina puteți (re)citi aici.

În meniul de azi avem o carte minunată despre lumea în care trăim noi, cu toții. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc despre lume ci despre oameni. Despre cum funcționăm, cum gândim și cât de des ne păcălim singuri. Despre cunoștințele pe care le avem cu adevărat și despre cunoștințele pe care CREDEM că le avem. Hans Rosling promovează o gândire curată, simplă și corectă: cea bazată pe fapte. Ne arată lumea cu bune și cu rele pe bază de fapte și ne pune față în față cu noi înșine și cu toate momentele în care am judecat din perspective eronate situațiile în care ne-am aflat. Continue reading “Carte musai de citit de către noi, cu toții”

Om de bine. Paul Gabriel Sandu

Pe Paul mi-l amintesc din vremea liceului drept fratele genial al prietenei mele dragi, Octavia. Nu am interacționat deosebit de mult dar știam cu siguranță, de pe atunci, că e un om care va face lucruri frumoase în viață. Să zicem doar că era unul dintre liceenii în care puteai intui un potențial imens. Intuiția mi-a fost corectă. După 9 ani în Germania Paul s-a întors în România mânat, printre altele, de dorința de a face bine. A face bine aici, în România. Astfel, e implicat trup și suflet acum în proiectele Demos. Dacă nu ați auzit încă despre Demos, sau dacă ați auzit dar nu știți prea multe, vă invit cu mare căldură să aruncați un ochi aici. De asemenea, le puteți urmări proiectele și acțiunile și pe pagina de Facebook, aici.

Paul este unul dintre oamenii pentru care sunt recunoscătoare că există Facebook. Doar așa am putut de-a lungul timpului să îi urmăresc gândurile, frumos și atent scrise mereu și să simt încet, încet, chiar dacă nu l-am văzut atâta timp, că îl cunosc și că avem multe în comun. Vă invit să îl cunoașteți, cu convingerea că o să vă inspire și o să vă pună pe gânduri. Ca după fiecare interacțiune cu un om de bine, vom rămâne cu toții ceva mai plini și mai gânditori. Continue reading “Om de bine. Paul Gabriel Sandu”

Femeile din viața noastră

Îmi amintesc cu o luciditate fantastică revelația pe care am avut-o când mi-am văzut ultima dată străbunica, acum ceva ani.

Pe străbunica mea o chema Ana. Ea e motivul principal pentru care numele meu este Ana. Stăteam liniștită pe patul ei, al Anei, în odaia ei răcoroasă, într-un sat din Banat în care am puține și vagi amintiri de pe vremea în care satul respectiv era locul meu preferat de colectat pisici de pe uliță, pentru a fi duse acasă la părinți și ”salvate”. Nu știu exact de la ce le salvam dar îmi părea mereu că sunt un fel de erou al bietelor pisici care zburdau libere prin iarbă.

În timp ce ea, Ana, străbunica mea, îmi povestea de toate, cu o energie și o claritate incredibile pentru o femeie de peste 90 de ani, am început să mă întreb de ce nu mi-am dat seama niciodată până atunci că o cheamă Ana. Mama Ana, Străbunica, Buni de la Văliug, oricum altcumva dar niciodată nu i-am zis Ana. Pentru că niciodată nu am văzut-o ca pe o Ana. Niciodată nu am văzut-o ca pe o femeie. De ce? Când și cum s-a întâmplat asta? Continue reading “Femeile din viața noastră”

Unde donăm haine în Cluj?

Haine avem cu toții de donat, fie că o facem fie că nu. De ani de zile mă tot străduiesc să fiu constantă în treaba asta. S-au împuținat sacii de-a lungul timpului pentru că s-a împuținat considerabil numărul de haine cumpărate. Fapt de care personal mă bucur tot mai tare.

Am lansat o întrebare ieri pe Facebook legat de acest subiect și am primit tot felul de sugestii și de idei, pe care le împărtășesc aici cu voi. Așadar și prin urmare, dacă sunteți din Cluj și aveți haine de donat, vă puteți orienta și spre următoarele direcții: Continue reading “Unde donăm haine în Cluj?”

Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie

Într-o lume care se mișcă mai repede decât cel mai bun schior pe pârtie, unde oamenii vin și pleacă într-un ritm amețitor, unde telefoanele rezistă 2-3 ani, ceea ce e mult mai mult decât unele relații de amor, este o adevărată minune să te uiți în jurul tău și să realizezi că încă ai în viața ta, într-o formă sau alta, un om pe care îl poți numi prieten din copilărie. Un om care te știe de când erai țânc, care te-a văzut trecând prin pubertate, devenind adolescent și alunecând încet, încet spre maturitate. Un om care ți-a văzut și coșurile de pe fața de adolescent dar și cicatricile din sufletul de adult.  Un om care ți-a rămas prieten dincolo de drame și de certuri, dincolo de greșeli și de cuvinte aruncate cu furie. Un om care practic te-a iertat de mai multe ori decât știi tu și care ți-a păstrat un sertar în mintea lui pentru totdeauna.  Continue reading “Una dintre cele 7 minuni ale lumii: prietenia din copilărie”