Pentru asta facem copii.

În timpul cinei, povestim mereu vrute și nevrute. Pentru că astăzi am fost plecată câteva ore și Filip a fost doar cu tatăl său, și pentru că în acel timp mi se făcuse teribil de dor de el, m-am apucat să îi turui despre cât este el de minunat, cât este de isteț și de bun și despre cât mă bucur să fiu mămica lui. A stat el cuminte, a mâncat, a ascultat și apoi s-a oprit brusc și s-a uitat serios la mine. A ridicat un degețel și a arătat hotărât spre fața mea, aproape amenințător, după care a zis scurt: ”asta e fața mea preferată în lumea asta mare.” Fix așa. Evident, m-am topit de tot și abia dacă am mai zis ceva tot restul cinei.

Apoi el s-a dus la citit poveștile dinainte de somn cu tatăl lui, iar eu am rămas cu un gând care nu îmi dă pace. ”Pentru asta facem copii.” Mintea îmi tot rula replica asta, sub impactul momentului frumos de la cină. După o vreme, am reușit să îmi înțeleg propriul gând. Am fost mereu împotriva gândirii de tip ”fac copii ca să am cine să aibă grijă de mine la bătrânețe”. Mi-a fost mereu clar că e profund greșit să te agăți de copilul tău în orice fel: să-ți aducă bucurie, să te facă fericit, să împlinească pentru tine visele pe care nu le-ai împlinit tu, să aibe grijă de tine, să facă lucruri pentru tine, să, să, să și iar să. Mi-au fost repede clare NU-urile. Toate motivele pentru care NU facem copii. Pe zi ce trece, de o vreme însă, îmi devin tot mai clare DA-urile.

Unul dintre aceste mari DA-uri este această conexiune simplă, curată, necondiționată care ia naștere atunci când te străduiești zilnic să îi arăți copilului tău că îl iubești oricum, oricând, oricât și mai ales indiferent dacă. Indiferent dacă mănâncă sau nu, indiferent dacă e ”cuminte” sau nu, indiferent dacă doarme sau nu. Pentru asta facem copii. Pentru complimentele astea sincere, oferite din senin, pe care un copil ți le face nu pentru că i le-ai cerut, nu pentru că este întrebat ”o iubești pe mama?”, nu pentru că le-ai sugerat ci pentru că asta primește el sincer în fiecare zi, pentru că simte iubire și pentru că ai noștri copii ne iubesc ca pe ochii din cap. Toți copiii își iubesc părinții. Buni, răi, cum or fi părinții, copiii ne iubesc înfiorător de mult și de sincer. Tot ce avem noi, părinții, de făcut este să nu înșelăm această încredere fantastică pe care copiii o au în noi încă de la naștere, această iubire curată pe care ne-o poartă. Pentru asta facem copii. Pentru conexiunea asta pură pe care ei o au cu noi și de care noi avem datoria să avem grijă ca de ochii din cap.

Să ne fie de bine.

Leave a Reply