La ce m-aș uita dacă ar trebui să aleg un trainer

Mai bine de 10 ani din viața mea am lucrat ca și trainer. Am livrat traininguri soft skills de toate felurile, am organizat și livrat team buildinguri pe toate dimensiunile și după toate dorințele, am făcut coaching, am învățat constant și am dat mai departe la fel de constant.  Încă fac asta, nu am încheiat capitolul.
Am fost de ambele părți ale baricadei și asta mi-a prins tare bine. Am fost ani buni trainerul care a livrat pentru diferite corporații, start-up-uri și businessuri mai mici sau mai mari. Apoi am fost omul de HR care a organizat și livrat traininguri intern, în sânul unei astfel de corporații și care a evaluat companiile de training de pe piață și oamenii cu care merită să lucreze, în funcție de nevoi.

După tot timpul ăsta, după toată experiența (ea fiind de fapt relevantă mai mult decât timpul) am o imagine destul de clară legat de ce înseamnă un trainer bun, cum ar trebui să arate un program de training care chiar ajută oamenii și ce fel de traininguri mai sunt cu adevărat relevante într-o vreme în care pare că trainingul e atât de ”la modă” încât ne sufocă pe toți.

Dacă aș mai lucra în HR și ar trebui să aleg un trainer m-aș uita (dincolo de aspectele tehnice ale programului și ce îmi propune ca soluții) la: Continue reading “La ce m-aș uita dacă ar trebui să aleg un trainer”

Iubirea de după îndrăgostire

Îndrăgostirea-i faină. Pentru oricine a trăit-o vreodată, e cu siguranță una dintre cele mai faine experiențe. Chiar dacă e împărtășită, chiar dacă nu. Ambele sunt intense. Fluturii din stomac, gesturile grandioase, gesturile mici de tot dar cu mesaj mare, nopțile nedormite, sângele pus mereu în mișcare, pasiunea, visarea, zâmbetul necontrolat, așteptarea mesajelor sau a telefoanelor, declarațiile (mai directe sau mai discrete), dorința puternică de cunoaștere a celuilalt mai mult și mai mult și mai mult. Îndrăgostirea e minunată.

Și totuși.
Și totuși, iată că n-aș fi crezut să zic asta vreodată, dar iubirea de după îndrăgostire bate lejer îndrăgostirea.  Continue reading “Iubirea de după îndrăgostire”

Ce țepe își mai trag românii unii altora

Am prins azi o coadă la farmacie de zici că se dădeau televizoare la promoție. În mod normal nu aș fi stat la asemenea coadă, aș fi încercat, ca tot omul, altă farmacie, alt oraș, altă țară. Dar m-a prins discuția doamnelor din fața mea. Alt lucru pe care în mod normal nu-l fac, căci realmente nu prea îmi pasă ce vorbesc oamenii pe la cozi. Dar doamnele astea aveau un fel aparte, un vino-ncoace pur transilvănean și un volum greu de ignorat.

”Tu, așa mi-s de supărată, că nici nu pot să-ți explic.”
”Iooooi, da’ ce s-o-ntâmplat, dragă?”
”Am cumpărat acu’ două săptămâni un scăunel din ăla șmecher de pe olx. Din ăla de dizainăr, cu blăniță albă și cu piciorușe gri, așe ni, fooooaaarte elegant. Am dat mulți bani pe el da’ m-am gândit că fac și io o afacere, să am un scaun elegant în dormitor, acolo, lângă dressing, știi tu.”
”No. Și n-o fost bun? O venit stricat? Să nu îmi spui că ai trimes banii și nu o mai venit scaunul.” Continue reading “Ce țepe își mai trag românii unii altora”

Om de bine. Petruța Tuliga

Cu toții cunoaștem (sper) cel puțin o persoană care ne umple de energie bună și de chef de viață atunci când o întâlnim. Genul acela de persoană care crede cu tărie în ideile sale, care îți povestește cu patos ce și cum visează să facă, care zâmbește molipsitor și te umple de speranță. Așa e Petruța. De când am cunoscut-o prima dată, pe vremea în care activa în organizația studențească AIESEC și până în zi de azi, când lucrează într-o companie de IT și pune la cale proiecte minunate în plan personal, a rămas exact la fel.

Prima dată când mi-a povestit despre Parentool, nici măcar nu exista acest nume. Exista în schimb o licărire fantastică în ochii Petruței. Mi-a fost clar de pe atunci că va ieși ceva frumos. Inițial a fost doar ideea unei școli pentru părinți. Idee care ulterior a trecut prin multe minți și mult research (inclusiv o participare la programul Future Makers, unde a ajuns până în finală) și a devenit ușor altceva, având în continuare aceeași esență: dorința de a oferi părinților un instrument / o cale/ o oportunitate de a învăța despre ei ca părinți, de a crește, a deveni mai încrezători și de a putea fi ei înșiși varianta lor cea mai bună, pentru a-și putea ghida cât mai bine copiii. Știm cu toții că nevoie este și va fi mereu de un astfel de ajutor pentru orice părinte din lumea asta mare. Dacă e un om cu destulă voință, putere de muncă și viziune încât să ducă asta până la capăt, atunci cu siguranță este Petruța. Dar o las pe ea să spună mai multe pe această temă. Cât despre noi toți, ceilalți, putem doar sta cuminți și informați până în momentul în care proiectul va fi lansat public. Continue reading “Om de bine. Petruța Tuliga”

3 cărți pe care nu aș fi dat doi bani

Am, ca tot omul, o listă nesfârșită de cărți pe care vreau să le citesc. Sunt printre cei care știu clar că nu s-ar plictisi dacă ar deveni nemuritori. Aș citi toate cărțile publicate vreodată. Mă rog, aproape toate. Evident, sunt și cărți care nu îmi fac deloc cu ochiul. Spre exemplu, cărțile care au titluri pompoase, cărțile care îmi par ”self-help” de proastă calitate sau cărți care par să fie prea la modă într-un anumit moment. Sau Sadoveanu. Nu cred că o să citesc vreodată Sadoveanu.

În această idee, hai să vă prezint 3 cărți asupra cărora m-am înșelat amarnic. Nu le-aș fi cumpărat niciodată dacă nu mi-ar fi fost recomandate. Cu toate acestea, am ajuns să le cunosc, să le citesc și nu au fost doar minunate, dar au fost de-a dreptul utile. Continue reading “3 cărți pe care nu aș fi dat doi bani”

Tot ce n-am știut despre a adopta un cățel până ce am adoptat un cățel

Venirea lui Do în viața noastră a fost și este în continuare extrem de frumoasă și extrem de provocatoare. Chiar dacă ne-am documentat mult înainte de a ne asuma un cățel, chiar dacă am stat o vreme pe gânduri, tot nu am fost complet pregătiți. Sunt tentată să spun că e ca și cu copiii. Nu este. Nu pot fi comparate cele două. Copiii rămân de departe cea mai frumoasă și mai grea provocare. Dar cățelul, este și el la urma urmei un suflet în familie. Da, devine mult mai repede independent, nu are nevoie de tine tot timpul, ca un bebeluș, dar este și el copil și are și el nevoi.

Așadar și prin urmare, dacă decideți să integrați în familia voastră un pui de cățel, iată câteva lucruri utile pe care este important să le știți și să vi le asumați, indiferent de rasă sau de proveniența cățelului (adăpost, cumpărat, primit, etc): Continue reading “Tot ce n-am știut despre a adopta un cățel până ce am adoptat un cățel”

Pentru asta facem copii.

În timpul cinei, povestim mereu vrute și nevrute. Pentru că astăzi am fost plecată câteva ore și Filip a fost doar cu tatăl său, și pentru că în acel timp mi se făcuse teribil de dor de el, m-am apucat să îi turui despre cât este el de minunat, cât este de isteț și de bun și despre cât mă bucur să fiu mămica lui. A stat el cuminte, a mâncat, a ascultat și apoi s-a oprit brusc și s-a uitat serios la mine. A ridicat un degețel și a arătat hotărât spre fața mea, aproape amenințător, după care a zis scurt: ”asta e fața mea preferată în lumea asta mare.” Fix așa. Evident, m-am topit de tot și abia dacă am mai zis ceva tot restul cinei.

Apoi el s-a dus la citit poveștile dinainte de somn cu tatăl lui, iar eu am rămas cu un gând care nu îmi dă pace. Continue reading “Pentru asta facem copii.”

Om de bine. Ana Ioaneș

Am cunoscut-o pe Ana în timpul facultății, într-unul dintre compartimentele trenului care ne ducea de la Cluj la Orăștie. Noroc că ea este o fire vorbăreață și sociabilă, căci altfel probabil că nu ne-am fi cunoscut niciodată. Mi-aș fi pus căștile în urechi și mi-aș fi băgat nasul într-o carte, cum făceam mai mereu. Dar Ana nu m-a lăsat. S-a pus pe povestit cu mine și până ce am ajuns la Orăștie mi-a devenit destul de clar că o să facă parte din viața mea o vreme lungă.

Ana, dincolo de jobul ei full-time, a înființat asociația Învață să dăruiești, sub egida căreia își desfășoară activitatea Burtici Fericite, proiect prin care mămicile au acces la cursuri de Lamaze și puericultură, cursuri de Aromaterapie, cursuri de Nutriție și Diversificare în alimentația copiilor precum și ateliere și conferințe în care părinții pot sta la povești cu diferiți medici. În cadrul aceleiași asociații iau naștere an de an diverse campanii pentru bătrâni care au nevoie de ajutor, pentru case de copii sau pentru diverse adăposturi. Tot ea, Ana, cu resurse de timp numai de ea știute, crește un frumos băiețel pe nume Iannis și din 2018 a deschis și grădinița Montessori Hand in hand.  Mai multe despre grădiniță puteți descoperi aici.

1. Povestește-mi puțin despre grădinița Hand in hand Montessori. Cum s-a născut ideea și care e viziunea ta asupra grădiniței. Cum o vezi, unde o vezi, ce vise ai pentru ea? Continue reading “Om de bine. Ana Ioaneș”

Treaba cu voluntariatul

Sunt, pentru fiecare dintre noi, câteva repere clare în viața pe care am trăit-o până în acest punct. În acele repere de obicei găsim oameni și forțe formatoare. O astfel de forță în viața mea, care mi-a definit multe dintre trăsături și m-a făcut să cunosc mulți oameni fantastici a fost voluntariatul.

Le voi fi mereu reunoscătoare părinților mei pentru că m-au îndreptat de mică spre tot felul de activități de voluntariat, de departe una dintre cele mai semnificative astfel de experiențe fiind implicarea în organizația Salvați Copiii, pe vremea liceului.

Am învățat lucruri despre lume pe care nu ai cum să le înveți altfel ca adolescent. Continue reading “Treaba cu voluntariatul”

Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.

Am norocul să trăiesc alături de un bărbat care acceptă cu multă demnitate și chiar cu umor faptul că începe să chelească din ce în ce mai accelerat. Nu pot spune încă același lucru despre mine dar sunt pe drumul cel bun înspre acceptarea cheliei. A lui, bineînțeles.

Tot procesul ăsta, ca multe altele, este unul de învățare și de cunoaștere pentru noi. Contrar aparențelor, nu îmi este greu să accept chelia din motive estetice, chiar deloc. Greutatea vine din faptul că îmi place la nebunie părul lui creț și îmi place (sau, mă rog, îmi plăcea) să îmi tot vâr mâna prin el.

Ce înseamnă bărbat care își acceptă chelia cu demnitate? Continue reading “Cum își acceptă un bărbat chelia cu demnitate și cum să faci să i-o accepți și tu.”