Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?

Are Filip o carte care zău că nu înțeleg de ce nu e literatură obligatorie pentru adulți. În cartea asta, doldora de imagini care mai de care mai frumoase, oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele se cumpără, se înghit și abia apoi pot fi pronunțate. Carevasăzică, n-ai de ales, ești atent cu fiecare cuvânt pe care îl folosești. Povestea ne prezintă un băiețel sărac, căruia îi place mult o fetiță și care nu își permite să cumpere toate cuvintele pe care ar vrea să i le spună. Sunt absolut minunate felurile în care reușește totuși să îi transmită că o place și modul delicat și emoționant în care își alege și își drămuiește fiecare cuvânt pe care îl are (primit, găsit pe străzi, prin gunoaie sau cumpărat și pus bine deoparte de mult timp).

Vă invit să vă gândiți cum ar fi viața voastră dacă ar trebui să alegeți cu mare atenție cuvintele pe care dați banii și dacă stocul ar fi mereu limitat.  Am mers mai departe decât cartea cu gândurile și mi-am imaginat că noi toți am avea fiecare dreptul la 100 de cuvinte pe zi. Ne-am privi mai mult în ochi când vorbim unii cu alții? Ne-am folosi mai mult mâinile? Când ar suna telefonul, l-am duce la ureche fără să mai zicem ”alo” sau ”salut” sau ”ce mai faci” ori alte cuvinte de umplutură? În restaurant, am arăta cu degetul spre meniu, încercuind și zâmbind acolo unde scrie ”supă de pui ca la mama acasă”? Eu una sigur m-aș despărți definitiv de ”no”, de ”măi” , de ”tu” și de multe alte apelative asemănătoare. Cu siguranță aș păstra ”te rog” și ”mulțumesc” chiar dacă nu sunt vitale. Politețea mă binedispune. Poate că aș face chiar ceva de-a dreptul scandalos și aș renunța la ”te iubesc”, forțându-mă astfel să găsesc mereu feluri noi de a o arăta. Aș suferi, sunt convinsă, că prea îmi plac cuvintele. Dar cine poate ști ce feluri noi de a comunica, încă nebănuite, aș dezvolta?

100 de cuvinte pe zi. Așa, la momentul potrivit, poate am fi chiar mândri că am folosit doar 59 și am spus tot ce era mai important. Și când nu ni s-ar răspunde, am zâmbi și-am înțelege că poate, celălalt, a avut o zi mai grea și a cam folosit toate cuvintele. Am sta liniștiți, ascultând respirația dintre noi și am aștepta să vină o nouă zi.

Alte 100 de cuvinte.  Din nou promisiunea că azi, azi sigur le vom folosi cu cap. Azi poate știm mai bine. Azi poate renunțăm la cuvintele urâte, la cuvintele inutile, la cuvintele banale. Azi poate om fi mai grijulii.

”Marea fabrică a cuvintelor” se numește cartea. Scrisă minunat de Agnes de Lestrade, tradusă de Mihaela Bittard și ilustrată fantastic de Valeria Docampo. Noi am cumpărat-o de la editura Cartemma.

Să ne fie de bine.

 

 

Leave a Reply