Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?

Alergi prin tot orașul ca să găsești fix ce ți-a scris ea în sms că îi trebuie din magazin. Oprești și în vreo 2, chiar 3 farmacii pentru că îi trebuie o marcă și un tip aparte de absorbante. Ajungi acasă, preiei copilul, contribui la pregătirea cinei și te implici în orice mai e nevoie prin casă. O asculți când se plânge de ziua de rahat pe care a avut-o și vii cu cele mai bune soluții pe care le poți gândi. Ba chiar îi spui cum abia aștepți să adoarmă copilul și să leneviți amândoi pe canapea la un film bun.  La finalul zilei te întreabă de ce ești distant și îți mai și spune că nu se simte iubită. Sună cunoscut?

Îl suni ori de câte ori ți se face dor de el. Îi scrii mesaje drăgăstoase atunci când îți amintești câte un moment fain al vostru împreună. Când în sfârșit vă vedeți, la final de zi, arunci găleți cu cuvinte asupra lui și îi povestești în amănunt cum ți-a fost ziua și ce-ai mai gândit, simțit sau văzut. Îl iei în brațe, îl mângâi, îl pupăcești ca să îi arăți cât de mult ți-a lipsit. Îi propui să mâncați ceva bun, poate chiar să îi faci un ceai cald și aromat. La prima mică dispută sau neînțelegere, îți spune că se simte neapreciat. Sună cunoscut?

O tipă pe nume Karen Gail Lewis, specialist în terapia de cuplu, spunea în ceva interviu că un bărbat, atunci când primește ceva special, ia lucrul respectiv și îl pune bine într-o cutie, îl ferește de praf și îl bagă într-un dulap. Nu are nevoie să se uite des la el, nu are nevoie să îl atingă sau să îl arate nimănui. Știe că e acolo și asta e tot ce contează. Că îl știe acolo. Nu îi trebuie să facă nimic suplimentar cu el sau pentru el. O femeie, în schimb, susține această doamnă psiholog, când primește ceva special, de cele mai multe ori va pune acel lucru cât mai la vedere. Îl va atinge des, îl va îngriji, îl va arăta cu drag celor care vin în vizită, va simți nevoia să interacționeze des cu acel ceva.

Acuma, dacă e un lucru pe lumea asta în care eu chiar NU cred, acelea sunt rețetele universale. Evident că nu toți bărbații și nu toate femeile se pot regăsi în cele de mai sus. Daaaar, cu siguranță mulți dintre noi ne putem regăsi în situația în care facem tot felul de mici sau mari acte de iubire pentru celălalt și, ce să vezi, ele numai drept acte de iubire nu sunt interpretate. Ups. Și culmea culmilor, la final de zi, și celălalt crede la fel. Că a făcut o tonă de lucruri pentru tine și tu tot nu te simți iubită. Mama ei de treabă.

Ce-i de făcut? El își arată iubirea prin servicii (aleargă prin oraș să rezolve una alta pentru familie), tu ai vrea cuvinte. Muuuuuuulte cuvinte. Ai vrea declarații zilnice de iubire. Măcar una-două așa. El își arată iubirea prin faptul că îți oferă soluții de fiecare dată când te plângi de ceva, iar pe tine, culmea, te scoate de-a dreptul din sărite. Tot ce ai vrea ar fi să se enerveze și el alături de tine, să simtă și el frustrarea ta și să te consoleze puțin. O țâră de empatie, cum ar veni. La final de zi, amândoi ați muncit pentru relație, dar el se simte neapreciat și tu neiubită.

Avem limbaje diferite prin care transmitem iubirea pe care o simțim și prin care traducem iubirea pe care o primim. Asta e clar ca bună ziua. Care sunt limbajele respective, unde ne potrivim și unde nu, asta e altă poveste. Multe cărți s-au scris pe tema asta, unele mai bune, altele mai proaste. După cum spuneam, nu cred în rețete universale. Așa că tot ce pot împărtăși e ceea ce noi am găsit că funcționează pentru noi, și anume cina. Sfânta cină din fiecare seară. Cina e momentul nostru favorit, unde povestim de toate, unde ne adunăm și ne tragem sufletul cu toții, și unde mai nou, ne întrebăm simplu unii pe alții ”Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?”

”Când m-ai sunat din senin și m-ai întrebat dacă mă mai doare capul”
”Când m-ai strâns tare în brațe”
”Când ai flirtat cu mine la restaurant”
”Când ai întins rufele spălate”
”Când te-ai jucat 2 ore cu copilul ca să îmi pot eu termina de citit cartea”

”Când am construit cetatea” – Filip
”Când m-ai lăsat să nu dorm la prânz” – Filip

Da. Întrebăm și copilul. Pentru că dă cele mai faine răspunsuri din lume.
Încet, încet, învățăm unii de la alții în ce fel traduce fiecare iubirea. Altă cale mai bună nu am găsit. Poate ne mai ziceți voi.

Să ne fie de bine.

Leave a Reply