Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. De altfel, dacă aruncăm un ochi în istorie, asta am făcut noi, oamenii, dintotdeauna. Ne-am luptat unii cu alții, de parcă nu am avea destui inamici comuni. De parcă nu am avea atât de multe descoperiri științifice la care am putea lucra împreună spre binele tuturor. De parcă nu am avea cu toții nevoie, oricum, de fix aceleași lucruri: acceptare, validare, conexiune umană.

Personal, cred că acesta este marele nostru eșec ca umanitate și de aici decurg toate relele din lumea asta, ca simple efecte: incapacitatea de a vedea într-un om de altă culoare, de altă orientare sexuală, cu altă religie, alte convingeri, ceea ce este de fapt – OM. Cât de mult eșuăm, Dumnezeule, atunci când încetăm să vedem că absolut oricine are dureri de cap, dureri de spate, oricine iubește pe altcineva în viața asta, oricine suferă, oricine râde, oricine respiră și oricine încetează să mai respire mai devreme sau mai târziu, FIX CA MINE ȘI CA TINE.

Toate gândurile de mai sus și multe altele, pe care le las pe altă dată, au venit din vizionarea acestui film:

Cu toate că subiectul în sine nu e deloc amuzant, filmul este. Reușește Viggo Mortensen să facă un rol absolut fantastic, să te țină mai mereu cu zâmbetul pe buze într-un context greoi și profund. Culorile, muzica, actorii, discuțiile, toate fac filmul o adevărată plăcere. Nu știu cum a trecut timpul vizionându-l, știu sigur că mi-a părut rău că s-a terminat. Dinamica dintre cei doi actori principali e una cum rar vezi pe micile sau marile ecrane.

Vă las să vă imaginați, așa ca John Lennon și ca mulți alți visători ca el, cum ar arăta lumea asta dacă am da deoparte cu toții, deodată, ura față de orice alt tip de om și am lucra împreună spre a opri efectele încălzirii globale, spre a ne construi protecții cât mai bune în fața miilor de viruși, spre a descoperi împreună ce poate face cu adevărat creierul uman și până unde poate merge. Luați-vă două minute, cu ochii închiși sau deschiși și vizualizați lumea fix așa. Fără pic de ură și fără pic de prejudecăți față de orice OM din lumea asta mare. Și spuneți-mi sincer dacă nu cumva așa ați vrea să trăiască ai voștri copii, actuali sau viitori.

Aah, era să uit. Azi e ziua comemorării Holocaustului.
Să ne fie de bine.

Leave a Reply