Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată

Urc înfrigurată în taxi, în zona Grigorescu.
Salut omul, îi spun unde vreau să ajung și apoi adaug ”pe drumul de la Sf. Ioan, vă rog, dacă se poate.”
”Pe la Sirena?”
”Aaa, nu, nu ajungem pe la Serena. Ne oprim înainte de Serena.”
”Știți unde-i Sirena?”
”Sirena? Nu Serena?”
”Sirena, Sirena. Haideți că vă spun eu, numai să pornim.”

Pornim.
”Sirena, domnișoară, e o alimentară de pe vremuri, de acolo de sus, de la Bucium. Unde întorc tramvaiele. Pentru noi, taximetriștii ăștia mai bătrâni, e un reper important.  Sunt multe astfel de repere în Cluj. Sirena, Minerva, Olimpia. Poate ați auzit de o parte dintre ele.”
”Știu Minerva, da.”
”Ei, așa e și Sirena. Astea toate și multe altele au fost alimentare-reper pe vremuri. Toată lumea le știa. Așa înțelegeai cel mai bine orașul.”

Zâmbesc. Îmi place mult să aflu tot felul despre Cluj de la taximetriști.
După un moment de pauză și câteva oftaturi nostalgice, domnul continuă:
”Pe vremea aia numele alimentarelor însemnau ceva. Aveau o poveste. Știam oamenii care le-au deschis, era munca lor. Erau puncte de întâlnire pentru îndrăgostiți, repere pentru șoferi, locul unde aflai tot felul de noutăți din cartier,  locul de unde îți luai ultimele bunătățuri apărute pe piață.”
Face un semn scurt din mâna dreaptă, ca și cum ar arunca-o departe de el, semn pe care îl facem cu toții când vrem să spunem ”ahhh, și multe altele ce nu mai are rost să fie spuse acum”. Apoi continuă:
”Aveau tot dreptul să devină repere. Acum, nici numele oamenilor nu mai contează așa de mult, darămite ale unor alimentare. Ce mai, mă întristez aici și vă tot umplu capul cu baliverne și nici nu știu cum vă cheamă. Vedeți ce zic?”
”Ana. Îmi pare bine.”
”Ivan”.
”O să vă țin minte, să știți” îi spun zâmbind.
”Pentru ce?”
”Pentru nume, cum pentru ce? Ivan e un nume frumos.”
A râs cu poftă.

Dar știm cu toții că nu pentru nume îl voi ține minte. Îl voi ține minte pentru poveste. Numele au valoare doar prin poveștile din spatele lor. Gabi cea care vorbește prea mult, Ionel cel care te face să râzi mereu, Cristina ceamcare ți-e alături orice ai face, Ioana cea cu care tragi cele mai faine chefuri sau Ivan taximetristul care ți-a povestit despre alimentarele reper ale Clujului de altădată.

Avem nevoie de povești din ziua în care ne naștem și până în ziua în care murim. Prin povești ne conectăm, prin povești ne cunoaștem, prin povești ne ținem minte unii pe alții. Restul e.. poveste. Poate că cel mai fain obiectiv pe care ni-l putem propune pentru acest nou an este să lipim propriului nostru nume cât mai multe povești cu sens. Poate că așa e cel mai ușor să descoperim cine vrem să fim. Oana cea care face cele mai bune brioșe din lume? Andrei cel care știe cele mai bune restaurante? Alina cea care îți poate spune oricând unde găsești cele mai faine chilipiruri? Sau Vlad cel înțelept care recomandă mereu o carte bună? Putem fi cine vrem noi să fim, important e ca poveștile noastre să fie cu sens și să ne facă tuturor viețile mai pline.

Să ne fie de bine și spor la povestit.

Leave a Reply