Posted on

Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?

Are Filip o carte care zău că nu înțeleg de ce nu e literatură obligatorie pentru adulți. În cartea asta, doldora de imagini care mai de care mai frumoase, oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele se cumpără, se înghit și abia apoi pot fi pronunțate. Carevasăzică, n-ai de ales, ești atent cu fiecare cuvânt pe care îl folosești. Povestea ne prezintă un băiețel sărac, căruia îi place mult o fetiță și care nu își permite să cumpere toate cuvintele pe care ar vrea să i le spună. Sunt absolut minunate felurile în care reușește totuși să îi transmită că o place și modul delicat și emoționant în care își alege și își drămuiește fiecare cuvânt pe care îl are (primit, găsit pe străzi, prin gunoaie sau cumpărat și pus bine deoparte de mult timp).

Vă invit să vă gândiți cum ar fi viața voastră dacă ar trebui să alegeți cu mare atenție cuvintele pe care dați banii și dacă stocul ar fi mereu limitat.  Am mers mai departe decât cartea cu gândurile și mi-am imaginat că noi toți am avea fiecare dreptul la 100 de cuvinte pe zi. Continue reading “Și dacă ar trebui să cumpărăm toate cuvintele pe care le folosim într-o zi?”

Posted on

Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?

Alergi prin tot orașul ca să găsești fix ce ți-a scris ea în sms că îi trebuie din magazin. Oprești și în vreo 2, chiar 3 farmacii pentru că îi trebuie o marcă și un tip aparte de absorbante. Ajungi acasă, preiei copilul, contribui la pregătirea cinei și te implici în orice mai e nevoie prin casă. O asculți când se plânge de ziua de rahat pe care a avut-o și vii cu cele mai bune soluții pe care le poți gândi. Ba chiar îi spui cum abia aștepți să adoarmă copilul și să leneviți amândoi pe canapea la un film bun.  La finalul zilei te întreabă de ce ești distant și îți mai și spune că nu se simte iubită. Sună cunoscut?

Îl suni ori de câte ori ți se face dor de el. Îi scrii mesaje drăgăstoase atunci când îți amintești câte un moment fain al vostru împreună. Când în sfârșit vă vedeți, la final de zi, arunci găleți cu cuvinte asupra lui și îi povestești în amănunt cum ți-a fost ziua și ce-ai mai gândit, simțit sau văzut. Îl iei în brațe, îl mângâi, îl pupăcești ca să îi arăți cât de mult ți-a lipsit. Îi propui să mâncați ceva bun, poate chiar să îi faci un ceai cald și aromat. La prima mică dispută sau neînțelegere, îți spune că se simte neapreciat. Sună cunoscut? Continue reading “Și ia zi-mi, tu când te-ai simțit iubit azi?”

Posted on

Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic

Viruși. Bacterii. Uragane. Tornade. Incendii. Cutremure. Avalanșe de zăpadă.
Avem atât de multe împotriva cărora am putea lupta împreună, ca umanitate. Avem atât de multe care stau mereu gata să ne omoare cu zecile, sutele, miile, în orice moment. Și totuși, suntem atât de concentrați pe a ne omorî unii pe alții. Atât de concentrați pe a-i urî pe cei pe care am fost învățați să îi urâm, sau de care ne este teamă.  Și ne iese de minune.

Milioane de viruși extrem de inteligenți în lumea asta mare se luptă cu noi pentru viață, pentru teritoriu, pentru aer. Tumori peste tumori care ucid anual o cifră mult prea mare de oameni. Și totuși, încă mai avem timp să urâm negrii, rromii, refugiații de diferite națiuni, albii care au păreri diferite de ale noastre, și lista poate continua. Continue reading “Un articol tragi-comic și o recomandare de film absolut fantastic”

Posted on

13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii

Am râs bine de una singură scriind cele de mai jos. Ca noi toți, și subsemnata a avut niște idei foarte clare despre a avea copii și despre cum ar trebui educați, cu mult înainte ca propriul copil chiar să apară în peisaj. Printre cele pe care încă mi le amintesc foarte clar se numără așa:

1. Că este foarte important să învețe copilul de mic să doarmă singur în camera lui.
Cum adică să doarmă cu noi în pat? Păi pentru ce are camera lui? Dacă îl las să doarmă cu noi încă de mic, o să doarmă așa până la adânci bătrâneți și uite așa se va duce naibii sănătatea mintală a întregii familii. Continue reading “13 lucruri pe care le credeam cu tărie despre copii înainte să am copii”

Posted on

Om de bine. Adriana Cristian

Îmi amintesc perfect momentul în care am dat mâna prima dată cu Adriana din două mari motive: ochii și vocea. Știu, sună superficial. Dar să fim serioși, întotdeauna ceva aparent superficial lasă o impresie asupra noastră când cunoaștem un om nou. Adriana are ochii albaștri, frumoși și deosebit de calzi, asemeni oamenilor cărora le scrie în frunte că sunt buni. Sunt mulți oameni buni pe lumea asta, dar unii au norocul să se vadă asta pe ei fără să facă vreun efort. Așa e și Adriana. Un om bun cu ochii calzi și cu un timbru vocal aparte. Aici nu vă pot ajuta, va trebui să o invitați la o cafea ca să înțelegeți despre ce vorbesc. Cert e că este una dintre vocile pe care le recunoști ușor în orice mulțime. Nici prea puternică, nici prea stinsă, îndeajuns de apăsată încât să crezi cu tărie tot ce îți spune. Nu pentru că ar vrea să îți vândă gogoși, ci pentru că ea chiar crede foarte tare în lucrurile pe care le transmite. Continue reading “Om de bine. Adriana Cristian”

Posted on

Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD

N-o să ghiciți niciodată care e cea mai frecventă replică pe care mi-o dau medicii în ultima vreme (cam în ultimul an și jumătate). Și vorbim aici de mine, care slavă Domnului, sunt o persoană norocoasă, care nu are probleme grave de sănătate dar care are una alta care o mai supără. O intoleranță la lactoză pe ici, o serie de alergii pe care le car după mine pe colo.  Mofturi dintr-astea moderne. Dar care iată că mă afectează zi de zi. Continue reading “Lucruri pe care tu, omul de rând banal și sănătos, nu le vei mai putea găsi sub guvernarea PSD”

Posted on

Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată

Urc înfrigurată în taxi, în zona Grigorescu.
Salut omul, îi spun unde vreau să ajung și apoi adaug ”pe drumul de la Sf. Ioan, vă rog, dacă se poate.”
”Pe la Sirena?”
”Aaa, nu, nu ajungem pe la Serena. Ne oprim înainte de Serena.”
”Știți unde-i Sirena?”
”Sirena? Nu Serena?”
”Sirena, Sirena. Haideți că vă spun eu, numai să pornim.”

Pornim.
”Sirena, domnișoară, e o alimentară de pe vremuri, de acolo de sus, de la Bucium. Unde întorc tramvaiele. Pentru noi, taximetriștii ăștia mai bătrâni, e un reper important.  Continue reading “Ivan taximetristul și-o poveste a Clujului de altădată”

Posted on

Mantră pentru zile cu adevărat proaste

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun respirând adânc în timp ce Filip trage câinele de coadă deși l-am rugat de un milion de ori să nu o facă. Și apoi îl opresc.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi repet în timp ce el se miorlăie și se mârâie și urlă la mine cu furie să îl las să tragă câinele de coadă. Mi-este greu în astfel de momente să îmi amintesc că e un copil extraordinar, cuminte, bun, isteț, educat și că acesta este doar un moment. Mi-este greu să nu îl percep în acest moment ca pe un răsfățat care mă sfidează și care face intenționat ceva rău. Așa că tot ce pot face este să îmi amintesc că LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU în acest moment. NU este vorba despre mine. Este vorba despre el și muntele lui de emoții cu care nu știe ce să facă. Și asta e complet adevărat deși contraintuitiv și greu de înțeles.

LUI ÎI ESTE ȘI MAI GREU îmi spun în timp ce mă străduiesc să fac un pișu în timp record ca nu cumva să dea careva foc la casă în momentele respective (el sau prietenul lui cel mai bun, câinele din dotare) pentru că știu că al meu copil e în starea ”AIA”. Starea în care Continue reading “Mantră pentru zile cu adevărat proaste”

Posted on

Bunătatea începe acasă.

De fiecare dată când îi citesc din cartea despre Refugiați și Emigranți, Filip se întristează. Părinții mei nu mi-ar fi prezentat o astfel de carte la 3 ani. De fapt, nu mi-ar fi prezentat-o nici la 20 de ani. Pentru că mă fereau de emoții percepute de ei negative, de orice fel. A fost și bine, a fost și rău că a fost așa. Crescând, mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri care se întâmplă în lume, pentru că nu mi-au fost niciodată explicate acasă. De asemenea, mi-a fost greu până acum câțiva ani să gestionez emoțiile negative puternice apărute în cei din jurul meu, lipsindu-mi antrenamentul.

Filip se întristează și apoi cere să i-o citesc din nou. Dorința de a înțelege e mai mare decât orice emoție. Plus că, din fericire, e încă la vârsta în care societatea nu a apucat prea mult să îi transmită că tristețea e ceva negativ, ceva rău, ceva grav. De fiecare dată când se întristează, îi amintesc că e un lucru bun în toată povestea asta. Îi spun așa: Continue reading “Bunătatea începe acasă.”

Posted on

Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt

Lucrez din când în când dintr-o cafenea din centrul Clujului. E unul dintre locurile mele preferate din tot orașul. Muzica e bună, volumul e mereu cel potrivit, sunetele și mirosurile sunt toate pe sufletul meu. Mai mult, au locuri la geam, cu vedere exclusiv spre exterior, unde toate cele menționate mai sus devin doar un fundal și tu te poți pierde fie în laptopul tău fie în carte, fie privind în zare către trecători și clădiri. Deși nu vin aici atât de des pe cât aș vrea, chelnerii mă cunosc și glumesc mereu pe seama mea și a faptului că de fiecare dată comand fix același lucru.

Când vin aici de obicei nu observ oamenii pentru că mă pierd în ceea ce fac. Cu toate acestea, se pare că anumite persoane reușesc să ajungă pe radarul meu și să îmi stârnească curiozitatea. Continue reading “Domnul, cafeneaua și ce-a contat de fapt”